Procesul lui Donald Trump privind păstrarea unor documente clasificate în reședința sa din Florida, amânat pe termen nedefinit

Procesul lui Donald Trump privind păstrarea unor documente clasificate în reședința sa din Florida, amânat pe termen nedefinit

Decizia a fost luată marți, 7 mai, de o instanță federală din statul american Florida. Procesul penal ar fi trebuit să înceapă pe 20 mai, o dată care, din punctul de vedere al judecătoarei, era nesustenabilă din cauza numărului de cereri preliminare prezentate instanţei, relatează AFP, citată de Agerpres.

Magistrata Aileen Cannon, numită în funcție de Trump, nu a stabilit o nouă dată pentru începerea procesului.

Donald Trump este acuzat în acest dosar de folosirea cu neglijență a unor documente clasificate.

Fostul președinte american și candidat pentru un nou mandat la alegerile din noiembrie este urmărit penal alături de doi dintre asistenții lui pentru păstrarea documentelor secrete în reședința sa privată din Mar-a-Lago, după plecarea de la Casa Albă.

Printre documente se aflau planuri militare sau informaţii privind armele nucleare, iar Trump este acuzat că a compromis securitatea naţională prin păstrarea lor în reședința sa privată. Potrivit legii, el ar fi trebui să predea actele Arhivelor Naționale.

De asemenea, Donald Trump este acuzat că a încercat să distrugă probe în acest caz.

Cele mai grave acuzații sunt pedepsite cu până la zece ani de închisoare.

Într-o încercare a amânare a începerii procesului, avocații candidatului republican au depus numeroase recursuri în acest caz.

Cum o dată nu a fost încă stabilită, este puțin probabil ca procesul să aibă loc înainte de alegerile prezidențiale din luna noiembrie, notează sursele citate.

Donald Trump este vizat, în total, în patru dosare penale. El este judecat, în prezent, la New York, în cazul legat de cumpărarea tăcerii actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels, care a depus mărturie marți împotriva fostului președinte.

În cazul în care se va întoarce la Casa Albă după alegerile din noiembrie, Donald Trump va putea să dispună abandonarea celor două proceduri federale care îl vizează. Este vorba despre cazul investigat în Florida și cel de la Washington privind acuzaţii de tentative de modificare a rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2020, când Donald Trump a fost învins de Joe Biden.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *