Recunoașterea statului palestinian, demers sortit eșecului: SUA vor respinge, în Consiliul de Securitate, cererea Palestinei de aderare la ONU

Recunoașterea statului palestinian, demers sortit eșecului: SUA vor respinge, în Consiliul de Securitate, cererea Palestinei de aderare la ONU

Statele Unite vor vota joi împotriva cererii Palestinei de a deveni membru cu drepturi depline al Organizației Națiunilor Unite (ONU), a declarat un oficial american pentru agenția Reuters, care notează că această decizie va bloca recunoașterea de facto de către organismul mondial a statului palestinian.

„Punctul de vedere al Statelor Unite rămâne că cea mai rapidă cale spre crearea unui stat pentru poporul palestinian este prin negocieri directe între Israel și Autoritatea Palestiniană, cu sprijinul Statelor Unite și al altor parteneri”, a spus oficialul american.

Consiliul de Securitate al ONU, format din 15 membri, urmează să voteze un proiect de rezoluție care recomandă Adunării Generale a ONU, formată din 193 de membri, ca „statul Palestina să fie admis ca membru al Organizației Națiunilor Unite”.

Pentru a fi adoptată, o rezoluție a Consiliului are nevoie de cel puțin nouă voturi în favoarea sa și de niciun veto din partea SUA, Marii Britanii, Franței, Rusiei sau Chinei. Diplomații spun că măsura ar putea primi sprijinul a până la 13 membri ai Consiliului, ceea ce ar forța SUA să își folosească dreptul de veto.

„Am fost de mult timp clari că acțiunile premature de la New York, chiar și cu cele mai bune intenții, nu vor obține statutul de stat pentru poporul palestinian”, a declarat oficialul american.

Palestinienii au în prezent statut de observator la ONU – o recunoaştere de facto a statalităţii în Adunarea Generală, în 2012.

Dar o cerere pentru a deveni membru cu drepturi depline al ONU trebuie să fie aprobată de Consiliul de Securitate și apoi de cel puțin două treimi din Adunarea Generală.

Presiunea palestiniană pentru statutul de membru cu drepturi depline al ONU vine după șase luni de război între Israel și Hamas în Fâșia Gaza și în contextul în care Israelul își extinde coloniile în Cisiordania ocupată.

„Recentele escaladări fac și mai importantă susținerea eforturilor de bună credință pentru a găsi o pace durabilă între Israel și un stat palestinian pe deplin independent, viabil și suveran”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în fața Consiliului de Securitate.

„Eșecul de a face progrese în direcția unei soluții cu două state nu va face decât să sporească volatilitatea și riscurile pentru sute de milioane de oameni din întreaga regiune, care vor continua să trăiască sub amenințarea constantă a violenței”, a mai spus șeful ONU.

Israelul se opune vehement

Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a declarat că palestinienii nu au reușit să îndeplinească criteriile pentru a deveni membri cu drepturi depline ai ONU, pe care le-a prezentat astfel: o populație permanentă, un teritoriu definit, un guvern și capacitatea de a intra în relații cu alte state.

„Pe cine votează Consiliul pentru a «recunoaște» și a acorda statutul de membru cu drepturi depline? Hamas din Gaza? Jihadul Islamic palestinian din Nablus? Pe cine?”, a întrebat Erdan în fața Consiliului de Securitate.

El a declarat că acordarea statutului de membru cu drepturi depline al ONU pentru palestinieni „nu va avea niciun impact pozitiv pentru niciuna dintre părți, că va cauza doar distrugere pentru anii care vor urma și va afecta orice șansă de dialog viitor”.

Consiliul de Securitate al ONU susține de mult timp viziunea a două state care trăiesc unul lângă altul în cadrul unor granițe sigure și recunoscute. Palestinienii doresc un stat în Cisiordania, Ierusalimul de Est și Fâșia Gaza, toate aceste teritorii fiind ocupate de Israel în 1967.

Autoritatea Palestiniană, condusă de președintele Mahmoud Abbas, exercită o autonomie limitată în Cisiordania. Hamas a înlăturat Autoritatea Palestiniană de la putere în Gaza, în 2007.

Poziția palestinienilor

Ziad Abu Amr, trimisul special al lui Abbas, s-a adresat Statelor Unite: “Cum ar putea acest lucru să afecteze perspectivele de pace între palestinieni și israelieni? Cum ar putea această recunoaștere și această aderare să dăuneze păcii și securității internaționale?”.

„Cei care încearcă să perturbe și să împiedice adoptarea unei astfel de rezoluții… nu ajută perspectivele de pace între palestinieni și israelieni și perspectivele de pace în Orientul Mijlociu în general”, a declarat el în fața Consiliului de Securitate.

Abu Amr a declarat că statutul Palestinei de membru cu drepturi depline al ONU nu reprezintă o alternativă pentru negocieri politice serioase în vederea implementării unei soluții cu două state și a rezolvării problemelor restante, adăugând: „Cu toate acestea, această rezoluție va oferi speranța poporului palestinian de a avea o viață decentă în cadrul unui stat independent.”

Șeful ONU: Orientul Mijlociu se află în pragul unui „conflict regional generalizat”

Tot în fața Consiliului de Securitate, secretarul general al ONU a avertizat joi că Orientul Mijlociu se află la marginea „prăpastiei” unui „conflict regional generalizat” și a denunțat totodată “infernul umanitar” creat de operaţiunile israeliene în Gaza.

„Orientul Mijlociu este în pragul prăpastiei. În ultimele zile s-a văzut o escaladare periculoasă, prin cuvinte şi acţiuni”, a declarat Antonio Guterres, citat de AFP și Agerpres.

„O eroare de calcul, o comunicare greşită, o greşeală ar putea duce la ceea ce este de neconceput, un conflict regional generalizat, care ar fi devastator pentru toţi cei în cauză şi pentru restul lumii”, a subliniat responsabilul ONU, condamnând în special atacul fără precedent al Iranului asupra Israelului din weekendul trecut.

„Acest moment de pericol maxim trebuie să fie un moment de maximă reţinere”, a pledat el. “Este timpul să punem capăt ciclului sângeros al represaliilor”, a adăugat Guterres.

„Avem împreună responsabilitatea de a confrunta aceste riscuri şi de a îndepărta regiunea de prăpastie”, a insistat Guterres. „Începând cu Gaza”.

Acesta a denunţat în cei mai fermi termeni operaţiunea israeliană din teritoriul palestinian, reiterându-şi apelul la o încetare imediată a focului, acces nestingherit pentru ajutorul umanitar şi eliberarea tuturor ostaticilor.

„În Gaza, şase luni şi jumătate de operaţiuni militare israeliene au creat un iad umanitar”, a deplâns el, notând că două milioane de palestinieni îndură „moarte, distrugere, refuzul ajutorului umanitar vital” şi foamete.

„Numărul victimelor este copleşitor şi fără precedent, ca ritm şi amploare, de când am devenit secretar general” (în 2017), a subliniat Antonio Guterres. “Şi toate acestea se întâmplă în contextul limitelor semnificative impuse de autorităţile israeliene asupra furnizării de ajutoare oamenilor din Gaza, care se confruntă cu foamea generalizată”.

Secretarul general al ONU şi-a rostit discursul în cadrul unei şedinţe la nivel înalt a Consiliului de Securitate privind situaţia din Gaza, în prezenţa mai multor miniştri de externe din regiune, printre care Iordania şi Iran.

Votul Consiliului cu privire la cererea de aderare cu drepturi depline a palestinienilor la ONU este programat mai târziu în cursul zilei de joi, a confirmat preşedinţia malteză a Consiliului.

Antonio Guterres şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea faţă de „situaţia explozivă din Cisiordania ocupată”, cerând o „dezescaladare”, în contextul în care „peste 450 de palestinieni, inclusiv 112 copii” au fost ucişi în acest teritoriu începând din 7 octombrie, „majoritatea de către forţele israeliene în timpul operaţiunilor lor şi în timpul schimburilor dintre forţele israeliene şi palestinieni înarmaţi”.

„Alţii au fost ucişi de colonişti israelieni înarmaţi, uneori în prezenţa forţelor de securitate israeliene care nu au făcut nimic pentru a preveni decesele”, a spus secretarul general al ONU, cerând “Israelului să ia măsuri imediate pentru a pune capăt violenţelor fără precedent din partea coloniştilor”.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *