Procurorul care l-a reținut pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Poate reveni la DIICOT după 10 ani și ar avea de încasat peste 1 milion de euro

Procurorul care l-a reținut pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Poate reveni la DIICOT după 10 ani și ar avea de încasat peste 1 milion de euro

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final după 8 ani de judecată. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât luni, 22 aprilie 2024, achitarea tuturor inculpaților.

La prima instanță, fostul șef al DIICOT Alba Iulia, Ioan Mureșan, a primit 7 ani de închisoare, ofiţerul de poliţie Alin Muntean a fost condamnat la 4 ani în regim de detenție, iar fostul procuror Nicolaie Cean a primit 2 ani după gratii. În faza de apel, toți cei trei au fost achitați, temeiul juridic fiind acela că fapta nu este prevăzută de legea penală. Hotărârea a fost luată cu „majoritate” de completul de 5 judecători.

În aceste condiții, Ioan Mureșan, suspendat din funcția de procuror din momentul trimiterii în judecată, în 2014, poate reveni în cadrul DIICOT Alba Iulia și va primi salarii restante de cel puțin 1 milion de euro. Cei trei au scăpat și de daunele materiale și morale care ar fi trebuit să i le plătească lui Berbeceanu, decise de instanța de fond, în valoare de 97.632 de lei şi 100.000 de euro.

Așa-zisul „lot Berbeceanu” a fost achitat încă de la prima instanță. Singurul condamnat, un om de afaceri care a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru evaziune fiscală a scăpat ca urmare a prescrierii faptei.

În cazul lui Traian Berbeceanu, aflat la pensie din anul 2018, ÎCCJ a schimbat temeiul achitării pentru acuzația de sprijinire a unui grup infracţional organizat din „fapta nu există”, în „nu există probe că a săvârșit infracțiunea”. Instanța a constatat simplu faptul că Berbeceanu și încă două persoane au fost arestate preventiv.

„Constată că inculpatul Berbeceanu Traian a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 24.10.2013, până la data de 26.11.2013. Constată că inculpatul Rusu Gheorghe a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu de la data de 22.05.2014, până la data de 14.11.2014. Constată că inculpata Rusu Anca a fost reţinută şi arestată la domiciliu din data de 22.05.2014, până la data de 29.07.2014”, se precizează în minuta hotărârii definitive.

Acuzațiile DNA la adresa anchetatorilor lui Berbeceanu

Ioan Mureşan a fost acuzat de abuz în serviciu, represiune nedreaptă şi fals intelectual, Nicolaie Cean – de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, iar Alin Muntean – abuz în serviciu, fals intelectual, în formă continuată şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă.

În principal, cei trei au fost acuzaţi de procurorii DNA că ar fi fabricat probe împotriva comisarului şef Traian Berbeceanu astfel încât acesta să poată fi cercetat penal, reținut și arestat preventiv şi, în final, înlocuit de la conducerea BCCO Alba Iulia.

Anchetatorii au susținut că Mureşan, Muntean şi Cean au desfăşurat “activităţi infracţionale extrem de elaborate”, subtil şi atent construite, prin folosirea cu rea-credinţă a funcţiei şi a instrumentelor procedurale, “rezultatul final constând în colectarea unui material probator cu aparenţă de legalitate şi temeinicie, folosit pentru punerea sub inculpare şi reţinerea părţii vătămate Traian Berbeceanu, scopul principal decelat în anchetă fiind cel al înlăturării acestuia din funcţia deţinută şi al intrării în posesia materialelor compromiţătoare pentru oamenii legii, pe care cel vizat le-ar fi deţinut”.

În urma acestor probe false, poliţistul a fost reţinut şi, ulterior arestat preventiv, pentru ca, în final, să fie trimis în judecată de către DIICOT. DNA a afirmat că documentele care au stat la baza începerii urmăririi penale, reţinerii şi arestării preventive a comisarului Berbeceanu au fost false.

Este vorba despre declaraţii obţinute prin întrebuinţarea de ameninţări, promisiuni sau favoruri; declaraţii luate unor persoane aflate în relaţii de adversitate notorie cu Berbeceanu Traian; declaraţii conţinând adăugiri sau deformări ale susţinerilor persoanelor audiate; declaraţia unui procuror audiat cu identitate protejată; procese-verbale întocmite de inculpatul Muntean Alin, despre care a recunoscut că au conţinut fals sau trunchiat.

Martorii folosiţi la instrumentarea dosarului şi-au modificat semnificativ declaraţiile în instanţă, susţinând că au fost forţaţi să afirme lucruri neadevărate despre comandantul BCCO Alba Iulia.

Acuzațiile lotului „Berbeceanu”

Berbeceanu a fost acuzat, în principal, că, pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte inculpaţii Rusu Gheorghe, Cupeţiu Dorin Eugen Ioan şi alte persoane, a primit un autoturism marca VW Passat în valoare de aproximativ 20.000 de euro pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora de către DIICOT. De asemenea, în perioada mai – octombrie 2012, Berbeceanu ar fi divulgat unui alt inculpat faptul că se vor efectua percheziţii la domiciliul acestuia și a altor persoane.

După arestarea comisarului şef, în septembrie 2013, în mai multe oraşe din ţară au avut loc mitinguri de protest prin care s-a solicitat eliberarea acestuia. Berbeceanu a fost desemnat în 2007 poliţistul anului în România pentru destructurarea, împreună cu colegii din BCCO Alba Iulia, a mai multor grupări de criminalitate organizată din România. A devenit celebru pentru modul în care acționa și instrumenta dosare cu zeci de inculpați, fiind poreclit și „Cattani de România”.

După pensionare, Berbeceanu s-a înscris în PNL și a fost desemnt, în 2020, prefect al Capitalei. După ce a fost schimbat din funcție, în 2021, a devenit city-manager al municipiului Deva.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *