Profesor de 62 de ani din București, acuzat că ar avea o relație cu o elevă de 18: Se consideră modern

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că ar avea o relație cu o elevă de 18: Se consideră modern

 

Asociaţia de părinţi din liceul bucureştean în care s-ar fi întâmplat totul a sesizat organele de anchetă, iar conducerea instituţiei de învăţământ face propriile cercetări.

Profesorul nu a mai avut probleme până acum, deşi în liceu s-a discutat despre comportamentul nepotrivit al acestuia.

Nu a fost însă depusă nicio plângere în trecut, aşa că el nu a fost cercetat în vreun fel.

”La data de 9 aprilie 2024, Poliția Capitalei a fost sesizată, de către directorul unei unități de învățământ, din Sectorul 2, cu privire la apariția în spațiul public a unor imagini, în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani.

Polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție au demarat verificările, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și natura relației dintre cele două persoane.

După analizarea tuturor circumstanțelor vor fi dispuse măsurile legale în consecință”, a transmis DGPMB într-un comunicat.

Profesor de muzică, trimis în judecată. A făcut sex cu elevele sale. Una de 13 ani, iar o alta de 14 ani

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *