Prognoza meteo pe două săptămâni: zonele unde se instalează toamna. Schimbări radicale: cum va fi vremea până pe 3 septembrie

Prognoza meteo pe două săptămâni: zonele unde se instalează toamna. Schimbări radicale: cum va fi vremea până pe 3 septembrie

Prognoza meteo actualizată anunță ploi și vijelii în mai multe regiuni din țară.

Banat

În Banat, vremea va fi călduroasă în prima săptămână de prognoză, cu temperaturi maxime ce nu vor avea variații semnificative de la o zi la cealaltă, astfel încât media acestora va fi de 32…34 de grade. În a doua săptămână se va răci și maximele vor coborî spre valori de 28 de grade. Minimele se vor situa în jurul mediei de 18 grade pe intervalul 21…28 august și vor tinde spre 14 grade până la finalul perioadei. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în a doua parte a intervalului de prognoză.

Crișana 

În Crișana în prima săptămână a estimărilor, valorile termice diurne vor avea ușoare variații de la o zi la cealaltă. Totuși, va fi o vreme călduroasă în toată regiunea, astfel că mediile acestora vor fi între 32 și 34 de grade, apoi vor scădea până la medii în jurul a 27 de grade la finalul intervalului. Temperaturile minime vor fi de 18 grade până în data de 28 august, apoi vor ajunge la 14 grade. Probabilitatea pentru averse va fi relativ ridicată în intervalul 27 august – 3 septembrie.

Prognoza meteo pe o lună: vreme capricioasă. Când lovesc ploile – cum va fi vremea până pe 18 septembrie

Transilvania

În Transilvania, până pe 27 august vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, cu maxime ce se vor situa în preajma mediei de 31 de grade. Apoi se va răci accentuat, maximele coborând spre 26 de grade. Regimul termic nocturn va fi relativ constant în prima săptămână, cu 16 grade în medie, dar va marca o scădere treptata până la o medie de 12 grade din data de 31 august. Averse și descărcări electrice vor fi posibile în fiecare după-amiază, dar probabilitatea ca acestea să devină mai extinse, va crește din 27 august.

Maramureș

În Maramureș, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, cu medii ale maximelor ce se vor situa între 31 și 33 de grade și ale minimelor între 16 și 18 grade. Din data de 26 august se va răci semnificativ, astfel că maximele vor coborî spre 26 de grade, iar minimele spre 12 grade. Probabilitatea de apariție a averselor va fi mai mare între 27 august și 3 septembrie.

Moldova

În Moldova, în prima săptămână de prognoză vremea va fi călduroasă, cu perioade caniculare ce se vor manifesta cu precădere în jumătatea sudică a regiunii, astfel că, pe medie, maximele vor fi între 32 și 34 de grade, iar minimele între 18 și 20 de grade. Din data de 28 august regimul termic va marca un proces de scădere semnificativă, ce va determina ca maximele să coboare spre 27 de grade și minimele spre 14 grade. Probabilitatea pentru averse va fi relativ ridicată după 28 august, dar până atunci acestea vor apărea doar pe areale foarte mici.

Prognoza meteo pe litoral 

În Dobrogea, valorile termice vor caracteriza o vreme călduroasă în cea mai mare parte a regiunii până în data de 29 august, astfel încât maximele vor fi de 32…36 de grade, iar minimele de 20…22 de grade. După această dată se va răci treptat, astfel încât se va ajunge la medii ale maximelor de 30 de grade și ale minimelor de 18 grade. Probabilitatea pentru averse va fi scăzută, ușoare condiții de apariție a acestora se vor întruni abia după 31 august.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *