Programul „Primul student din familie”, lansat. Lista beneficiarilor și a banilor care se pot da

Programul „Primul student din familie”, lansat. Lista beneficiarilor și a banilor care se pot da

Apelurile pentru programul „Primul student din familie” a fost lansat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în parteneriat cu Ministerul Educației.

 

Cui se adresează programul

 

Programul nu se adresează în mod direct elevilor și studenților din medii vulnerabile, ci unităților de învățământ preuniversitare și universitare care aplică la program.

Astfel, unitățile de învățământ se pot înscrie în perioada 28 martie 2024 – 31 mai 2024 cu proiecte „care să asigure acces egal la studii universitare de calitate, pentru orice tânăr, indiferent de mediul socio-economic din care provine, fără nicio formă de discriminare, și care în același timp să sprijine prevenirea și combaterea abandonului universitar”, se arată într-un comunicat de presă, citat de Știrileprotv.

În cadrul programului, bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50 milioane euro, fără TVA, din care contribuția UE este de 42 milioane euro FSE+, respectiv pentru regiunile mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Vest și Centru), suma totală disponibilă este de 44,97 milioane de euro, din care contribuția UE este de 38,2 milioane de euro (corespunzând unei contribuții UE de 85%), iar contribuția națională este 6,74 milioane de euro (corespunzând unei contribuții naționale de 15%); iar pentru regiunea dezvoltată (București-Ilfov), suma totală disponibilă este de 5,02 milioane de euro, din care contribuția UE este de peste două milioane de euro (corespunzând unei contribuții UE de 40%), iar contribuția națională este de trei milioane de euro (corespunzând unei contribuții naționale de 60%).

Mai mult, pe durata participării la activitățile programului, elevii de  liceu din clasele a XI-a, a XII-a și a XIII-a vor primi 300 de lei/ lună pentru o perioadă de min. 12 luni și max. 21 luni. Iar studenții vor avea subvenții în valoare de 330 lei/lună, pe o perioadă de min. 12 luni și max. 24 luni.

 

Ce fel de măsuri trebuie să includă proiectele

 

Conform sursei citate, măsurile pe care trebuie să le prezinte proiectele sunt:

Măsuri de tip „punte” în vederea sprijinirii tranziției la studiile universitare, începând cu clasa a XI-a;
Măsuri pentru combaterea reducerii abandonului universitar în rândul studenților proveniți din familii cu un nivel scăzut de educație;
Măsuri dedicate accesibilizării instituțiilor de învățământ superior, inclusiv prin achiziția de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente specifice procesele educaționale care includ studenți cu dizabilități.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *