Protecția civililor „nu este negociabilă”, spune Macron la conferința de la Paris privind Fâșia Gaza, unde a cerut o încetare umanitară a focului

Protecția civililor „nu este negociabilă”, spune Macron la conferința de la Paris privind Fâșia Gaza, unde a cerut o încetare umanitară a focului

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat în deschiderea conferinței de la Paris pe tema situației din Fâșia Gaza, că protejarea civililor este „indispendabilă”, relatează CNN și AFP, citată de Agerpres. Conferința a început joi în capitala Franței, cu participarea reprezentanților din peste 50 de țări, notează France 24.

„Civilii trebuie să fie protejați, acest lucru este absolut indispensabil. Nu este negociabil”, a spus Emmanuel Macron, adăugând că țările trebuie să lucreze pentru a ajunge la o încetare a focului.

„Cel mai urgent este să lucrăm la protecţia civililor. Este necesară pentru acest lucru o pauză umanitară foarte rapidă şi trebuie să lucrăm la încheierea unui armistiţiu. Acesta trebuie să poată deveni posibil”, a subliniat liderul francez.

Totodată, Macron a cerut eliberarea imediată „fără condiții” a ostaticilor deținuți de Hamas în Fâșia Gaza.

De asemenea, Macron a afirmat că Israelul are „dreptul de a se apăra şi datoria de a-şi proteja cetăţenii”, dar are și „o responsabilitate (…) de a respecta dreptul şi a-i proteja pe civili”, subliniind că „lupta împotriva terorismului nu poate funcţiona fără reguli”.

În acest context, Emmanuel Macron a anunțat că Franța va aloca încă 80 de milioane de euro în acest an pentru sprijinul populaţiilor palestiniene.

„Din 7 octombrie, Franţa a anunţat 20 de milioane de euro de ajutor umanitar suplimentar şi vom creşte acest efort la 100 de milioane de euro pentru 2023”, a precizat liderul de la Paris.

Prezent la conferința din capitala Franței, comisarul general al Agenției ONU de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA), Philippe Lazzarini, a atras atenția asupra faptului că în Fâșia Gaza „nu sunt aplicate” drepturile umanitare internaționale, relatează BFMTV.

„Am fost în Gaza săptămâna trecută, am vizitat o școală care adăpostește mii de oameni. A fost sfâșietor. Copii care obișnuiau să învețe și să râdă în această școală, astăzi imploră pentru o bucată de pâine și o gură de apă”, a declarat oficialul ONU.

La rândul său, secretarul general adjunct al ONU pentru afacerile umanitare, Martin Griffiths, a insistat că „avem nevoie de un armistiţiu umanitar. Este vorba despre a impune tăcerea armelor într-un scop umanitar”.

Ministerul Sănătății din Fâșia Gaza, condus de Hamas, a anunțat miercuri că, de la începutul războiului, au fost uciși peste 10.500 de palestinieni, dintre care peste 4.300 de copii.Oficiali din țările occidentale și arabe, din cadrul ONU și din organizații neguvernamentale s-au reunit joi la Paris. La conferință participă și prim-ministrul palestinian Mohammad Shtayyeh, dar nu este prezent niciun reprezentant al Israelului.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *