Protest al femeilor afgane la Kabul față de hotărârea talibanilor de a închide saloanele de înfrumusețare. „Nu-mi luați pâinea și apa”

Protest al femeilor afgane la Kabul față de hotărârea talibanilor de a închide saloanele de înfrumusețare. „Nu-mi luați pâinea și apa”

Aproximativ 50 de femei au participat miercuri, 19 iulie, la un protest în capitala Afganistanului, față de închiderea saloanelor de înfrumusețare, decisă de talibani, relatează BBC și AFP, citată de France 24. Gărzile talibane au răspuns cu tunuri cu apă, iar unele protestatare au declarat că împotriva lor au fost folosite și pistoale paralizante. Astfel de proteste sunt rare în Afganistan.

Interzicerea saloanelor de înfrumusețare este cea mai recentă măsură luată de talibani pentru a îndepărta femeile din viața publică. Totul, în contextul în care, de când a preluat puterea, în august 2021, guvernul taliban a interzis accesul fetelor și femeilor în licee și universități, în parcuri, parcuri de distracții și săli de sport.

Ordinul emis luna trecută forțează închiderea a mii de saloane de înfrumusețare coduse de femei în toată țara, afaceri ce reprezintă adesea singura sursă de venit pentru gospodării și una dintre puținele ocazii ca femeile să poată socializa în afara casei.

Femeile afgane au protestat la Kabul față de interzicerea saloanelor de înfrumusețare. Foto: Profimedia
Autoritățile talibane din Afganistan au ordonat ca saloanele de înfrumusețare din întreaga țară să se închidă în termen de o lună, începând din 2 iulie. Foto: Profimedia
Închiderea saloanelor de înfrumusețare este o nouă măsură prin care se reduce accesul femeilor afgane la viața publică. Foto: Profimedia

Talibanii au acordat termen de o lună, începând cu 2 iulie, pentru închiderea saloanelor.

Ministerul pentru Promovarea Virtuții și Prevenirea Viciilor a declarat că a dat acest ordin pentru că sumele extravagante cheltuite pentru machiaje au provocat dificultăți familiilor sărace și că unele tratamente din saloane nu corespund valorilor islamice.

AFP precizează că a consultat o copie a ordinului, în care scrie că acesta se bazează „pe instrucțiunile verbale ale liderului suprem” Hibatullah Akhundzada.

„Muncă, pâine și dreptate”

„Nu-mi luați pâinea și apa”, scria pe o pancartă purtată de una dintre protestatare pe strada Butcher, unde sunt concentrate saloanele din Kabul.

„Muncă, pâine și dreptate” a fost un alt mesaj scandat de protestatare.

Am organizat acest protest pentru a discuta și a negocia. Dar astăzi, nimeni nu a venit să vorbească cu noi, să ne asculte. Nu ne-au acordat nicio atenție și, după un timp, ne-au dispersat prin tiruri aeriene și tunuri cu apă”, a declarat o angajată a unui salon, al cărei nume nu a fost publicat de AFP din motive de securitate.

Misiunea de asistență a Națiunilor Unite în Afganistan (UNAMA) a condamnat intervenția în forță pentru oprirea protestului.

„Rapoartele privind suprimarea prin forță a unui protest pașnic al femeilor față de interzicerea saloanelor de înfrumusețare – cea mai recentă negare a drepturilor femeilor în Afganistan – sunt profund îngrijorătoare. Afganii au dreptul de a-și exprima opiniile fără violență. Autoritățile de facto trebuie să susțină acest lucru”, a transmis UNAMA printr-un mesaj pe Twitter.

Închiderea tuturor saloanelor de înfrumusețare va duce la pierderea a 60.000 de locuri de muncă, potrivit Camerei de comerț din Afganistan.

Saloanele de înfrumusețare au fost închise ultima dată când talibanii au condus țara între 1996 și 2001. Ele au rămas deschise după ce talibanii au preluat puterea în urmă cu doi ani, după retragerea forțelor americane, dar vitrinele acestora erau adesea acoperite, iar imaginile femeilor din fața saloanelor erau vopsite cu spray pentru a li se ascunde fețele.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *