Protest al taximetriștilor în Piața Constituției. Ei au cerut fiscalizarea Bolt și Uber și au amenințat cu blocarea Bucureștiului

Protest al taximetriștilor în Piața Constituției. Ei au cerut fiscalizarea Bolt și Uber și au amenințat cu blocarea Bucureștiului

Sute de taximetriști au protestat luni, 29 ianuarie, în fața Parlamentului. Principala revendicare a fost ca Bolt și Uber să fie obligate să declare veniturile obținute și să plătească taxele corespunzătoare și au avertizat că, dacă cerințele nu li se rezolvă, sunt dispuși chiar să blocheze traficul în București.

Protestul taximetriștilor, care a fost autorizat de Primăria Capitalei, a fost organizat de Asociația Șoferilor de Taxi București-Ilfov, dar au fost prezenți șoferi și din alte județe, precum Dolj, Brașov, Constanța.

Prin cererea de fiscalizare a curselor, taximetriștii doresc să aducă Bolt și Uber în conformitate cu regulile și standardele impuse de autoritățile fiscale în domeniul transportului de persoane.

Taximetriștii spun că pot bloca Bucureștiul

În plus, Cristian Coman, președintele Asociaţiei Şoferilor de Taxi București-Ilfov, a afirmat la Europa FM că taximetriștii mai vor ca Autoritatea Rutieră Română „să aducă acest serviciu de transport în cadrul Primăriei Municipiului București”.

„Lunar, se pierd 28 de milioane de euro prin această formă de transport. Statul român nu încasează absolut nimic din acești bani. Cerem să nu mai aibă înscrisuri și reclame luminoase pe mașini pentru că este o concurență neloială față de serviciul de taxi. Noi nu avem voie să avem reclame și alte înscrisuri. Cerem ca Autoritatea Rutieră Română să aducă acest serviciu de transport în cadrul Primăriei Municipiului București, unde este și serviciul de taxi”, a afirmat Cristian Coman.

Reprezentantul taximetriștilor din Capitală a adăugat că protestele vor continua și este posibilă chiar blocarea orașului.

„Mai avem în plan să mai facem proteste autorizate în fiecare lună până ni se rezolvă problema. Iar la momentul la care băieții vor vedea că nu se rezolvă pe calea asta amiabilă, vor ieși mașinile din București în stradă și chiar să blocăm orașul”, a precizat el.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *