Protest în Piaţa Victoriei. „Justiţia nu este de partea noastră”

RMAG news

Un protest este programat sâmbătă, începând cu ora 19:00, în Piaţa Victoriei din Bucureşti faţă de modul în care este judecat procesul în caree este inculpat Vlad Pascu, soferul drogat care a accidentat mortal doi tineri la 2 Mai anul trecut.

Protestul este organizat de asociaţia „Tânărul de azi, schimbarea de mâine”.
„Statul român ne-a mai demonstrat încă o dată cât de multe minusuri există şi de ce noi trebuie să ne spunem cuvântul! Pe 4 aprilie, s-a declarat «prima victorie» pentru Vlad Pascu, ceea ce ne demonstrează ce primează în stat şi cât de interpretabile sunt legile. (…) Justiţia nu este de partea noastră, ci pledează pentru apărarea vinovatului. Justiţia nu a luat fiecare aspect important în considerare, ci a ales să pună întrebări ce nu îşi au locul într-o sală de judecată. În urma accidentului ce a soldat cu victime, judecătoarea se întreabă dacă una dintre victime este în sală. Noi, dar şi cei pentru a căror dreptate luptăm, nu merită asta”, este mesajul organizatorilor.

Aceştia susţin că Statul trebuie să ofere cetăţenilor săi  siguranţă pe străzi.

„Cum aceasta nu există, facem apel la toţi cetăţenii să fie alături de noi pentru a ne spune cuvântul şi pentru a le face dreptate lui Sebi şi Robertei”, mai spun organizatorii protestului.
Tatăl lui Sebastian Olariu, unul dintre cei doi tineri uciși de către Vlad Pascu, a declarat, în cadrul podcastului „Fain&Simplu cu Mihai Morar”, că nu mai are încredere în justiția română.
„Nu mai am încredere nici 1% în justiția din România. Vreau să se audă unde trebuie și să poată cineva să ne facă dreptate. În țara noastră banul este la putere, banul cumpără totul, la justiție, la cei care ne conduc. Pe Sebi nu-l mai am și nu-l mai aduce nimeni înapoi”, a spus Valentin Olariu.

The post Protest în Piaţa Victoriei. „Justiţia nu este de partea noastră” appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *