Protest în Piața Victoriei: Rudele și prietenii tinerilor uciși de Vlad Pascu organizează, în această seară, un manifest în memoria lor

Protest în Piața Victoriei: Rudele și prietenii tinerilor uciși de Vlad Pascu organizează, în această seară, un manifest în memoria lor

Evenimentul programat să înceapă la ora 19:00 în Piaţa Victoriei din Capitală și este organizat de asociaţia „Tânărul de azi, schimbarea de mâine”. Acţiunea este un protest faţă de modul în care este judecat procesul în care este inculpat Vlad Pascu.

„Statul român ne-a mai demonstrat încă o dată cât de multe minusuri există şi de ce noi trebuie să ne spunem cuvântul! Pe 4 aprilie, s-a declarat «prima victorie» pentru Vlad Pascu, ceea ce ne demonstrează ce primează în stat şi cât de interpretabile sunt legile. (…) Justiţia nu este de partea noastră, ci pledează pentru apărarea vinovatului. Justiţia nu a luat fiecare aspect important în considerare, ci a ales să pună întrebări ce nu îşi au locul într-o sală de judecată. În urma accidentului ce a soldat cu victime, judecătoarea se întreabă dacă una dintre victime este în sală. Noi, dar şi cei pentru a căror dreptate luptăm, nu merită asta”; este mesajul organizatorilor.

Noua escrocherie care face ravagii printre necunoscători: “Mă auziți acum?” Motivul pentru care să nu răspunzi cu “Da”

 Rudele și prietenii celor doi tineri uciși de șoferul drogat susţin că statul trebuie să ofere cetăţenilor săi siguranţă pe străzi.

„Cum aceasta nu există, facem apel la toţi cetăţenii să fie alături de noi pentru a ne spune cuvântul şi pentru a le face dreptate lui Sebi şi Robertei”, mai spun organizatorii protestului.

Vlad Pascu, cercetat disciplinar după interviul acordat din spatele gratiilor

Conducerea Penitenciarului Poarta Albă a declanşat procedură disciplinară în cazul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, după ce acesta a acordat un interviu telefonic. Dacă va fi găst vinovat de încălcarea prevederilor legale, Pascu junior riscă de la avertisment până la interzicerea unor drepturi.

Caz șocant în Ploiești. Elev umilit de coleg în drum spre casă: Obligat să se dezbrace, scuipat și filmat

“Se fac verificări pentru a stabili dacă faţă de acţiunile acesteia sunt incidente prevederile articolului 82, litera O, din Legea 254/2013 (n.r. – privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal), În urma acestei cercetări se va stabili dacă persoana va fi sau nu sancţionată disciplinar. În funcţie de rezultatul cercetării se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia şi sancţiunea dacă este cazul. Articolul 82, litera O se referă la faptul că persoanelor condamnate le este interzis să comunice cu exteriorul penitenciarului în alte condiţii decât cele stabilite de reglementări. În acest sens, arestaţii preventivi pot da interviuri sau comunica cu presa cu acordul procurorului de caz”, a declarat pentru News.ro Nicoleta Baraitaru, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă.

Baraitaru a afirmat că abaterile sunt constatate de către Comisia de Disciplină şi sunt uşoare, grave şi foarte grave. Astfel, abaterile pot fi sancţionate de la avertisment până la interzicerea unor drepturi, cum ar fi dreptul la a primi pachet, pe o perioadă de 1-3 luni. 

Vlad Pascu a acordat recent un interviu din închisoare pentru pagina de socializare a activistului civic Marian Ceauşescu.Pascu este judecat de Judecătoria Mangalia în cazul accidentului de la 2 Mai, din vara anului trecut, când drogat fiind, a intrat cu maşina într-un grup de tineri, iar doi dintre ei au murit.

Noi detalii în cazul medicului mort la Institutul Fundeni. Ce au descoperit anchetatorii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *