Protest spontan la Ministerul Finanțelor, angajații sunt nemulțumiți că vor pierde tichetele de vacanță și sporuri

Protest spontan la Ministerul Finanțelor, angajații sunt nemulțumiți că vor pierde tichetele de vacanță și sporuri

Angajații Ministerul Finanțelor au declanșat astăzi un protest spontan, nemulțumiți de faptul că ar putea pierde bani la salariu, odată cu implementarea măsurilor din proiectului Ordonanței de urgență privind reducerea cheltuielilor bugetare.

Vasile Marica, liderul sindicatului Sed Lex, care reprezintă angajații din administrație, a afirmat, la postul Digi24, că angajații sunt nemulțumiți de faptul că ar putea pierde bani la salariu, că nu au fost făcute angajări de mai mulți ani și de condițiile de muncă.

Conform lui Marica, salariile acestora vor fi diminuate în medie cu 700 de lei.

Salariul mediu net în instituție este de 6.000 de lei, potrivit sindicalistului.

Pe lângă angajații din Ministerul Finanțelor, au declanșat acțiuni de protest spontan și angajații din Hunedoara, Vâlcea, Dolj, Giurgiu și Gorj.

Protestul angajaților ANAF din Craiova FOTO: Sed Lex

Potrivit informațiilor prezentate anterior de autorități, bugetarii cu salarii de peste 10.000 de lei brut vor pierde voucherele de vacanță.

De asemenea, nici indemnizația de hrană urmează să nu se mai acorde celor cu venituri brute de peste 10.000 de lei brut.

Concomitent, un proiect de restructurare a instituțiilor statului prevede desființarea a 200.000 de locuri de muncă și restructurarea direcțiilor și birourilor instituțiilor.

Sindicatele din administrație: „S-a hotărât declanșarea acțiunilor de protest la nivel national”

Sindicatele din domeniu amenință cu proteste la nivel național, conform unui comunicat al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe.

„Liderii sindicatelor județene membre, prezenți la ședința Consiliului Național, au hotărât să respingem în totalitate acest proiect, care dacă ar fi aprobat în forma actuală, ar duce la diminuarea veniturilor cu 700 de lei (pe medie) și la pierderea locurilor de muncă”, se arată în documentul citat.

<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Falianta.sedlex%2Fposts%2Fpfbid0emJMwsgzef6rFdRkUWYon9yKk8V79KwGjNZqxFfCdY4ySobnXaGqNzom3N4KqBozl&show_text=true&width=500″ width=”500″ height=”704″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowfullscreen=”true” allow=”autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share”></iframe>

Pentru susținerea revendicărilor, sindicaliștii au stabilit următorul calendar al protestelor:

– În data de 22 august 2023, între orele 8,30-10,30, protest cu încetarea lucrului, în fața tuturor sediilor instituțiilor din cadrul sistemului fiscal: DGRFP, AJFP, Direcții/birouri vamale, direcții antifraudă.

– Concomitent cu protestele din teritoriu, in data de 22 august 2023, intre orele 8,30-10,30, va fi organizat un protest în fața sediului Ministerului Finanțelor, la care fiecare sindicat județean va trimite un număr de minim 10 reprezentanți

– Protestele vor continua din data de 24 august 2023, în funcție de evoluția eventualelor discuții cu reprezentanții Guvernului și de dorința membrilor și nemembrilor de sindicat în ceea ce privește soluționarea revendicărilor noastre legitime.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *