PSD anunță că pregătește deduceri din impozitul pe venit pentru familiile sărace

PSD anunță că pregătește deduceri din impozitul pe venit pentru familiile sărace

Reforma fiscală pregătită de PSD are în vedere scutiri din impozitul pe venit în funcție de numărul de copii ai unei familii, o măsură care se aplică și în alte state ale Uniunii Europene, susțin social-democrații.

Marcel Ciolacu: „Din impozitul pe venit, în viitor, trebuie să fie deduceri”

Astfel de deduceri fiscale vor contribui la îmbunătățirea serviciilor din sistemul de învățământ, în sistemul after-school, din grădinițe și creșe, dar și din sistemul privat de sănătate, potrivit PSD.

„Este evident că anul următor va fi, e trecut în PNRR, o reformă fiscală, dar sunt identificate anumite măsuri pe care putem să le luăm mult mai rapid.  Avem o problemă cu demografia, trebuie să luăm anumite măsuri, nu putem doar să constatăm, am constatat şi nu am făcut nimic. Trebuie să vii cu soluţii, chiar dacă sunt soluţii parţiale.

V-am spus că prin reforma fiscală eu văd, în primul şi în primul rând, faptul că din impozitul pe venit, în viitor, trebuie să fie deduceri. Astfel, vei dezvolta serviciile, şi serviciile de învăţământ, şi învăţământ privat, şi after-school, şi grădiniţe, şi creşe şi instituţii spitaliceşti private, prin deduceri şi printr-un sistem de asigurări naţional”, a declarat Marcel Ciolacu.

Prioritatea, familiile cu mulți copii

PNRR prevede o reformă fiscală, însă măsurile se va face treptat, raportat la situația bugetului. „Trebuie să intrăm într-o normalitate, mai mult ca sigur, când vom intra în OECD, în 2026, vor veni şi marile companii de asigurări şi pe un sistem de sănătate aşezat. Este normal să venim cu priorităţi. Prioritatea noastră este ca cei care au doi copii, să începem să scădem”, a spus Marcel Ciolacu.

Un sistem de scutiri fiscale pentru familiile cu mulți copii ar genera creșteri ale venitului pe fiecare persoană, cu consecințe benefice pentru creșterea nivelului de trai și pentru sporul demografic al țării, potrivit social-democraților.

Strategie pentru politici familiale

„Strategia națională pentru implementarea performantă a politicilor familiale”, document pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, arată că la nivelul întregului continent European există tendința diminuării familiilor cu mulți copii.

„Populaţia rezidentă de 0-14 ani a înregistrat o scădere în totalul populaţiei, reprezentând, în 2021, 15,6%, iar populaţia de 65 ani şi peste a înregistrat o creştere, cu o pondere de 19,3% în totalul populaţiei rezidente”, se arată în respectivul document.

Potrivit Strategiei, „veniturile medii disponibile sunt puternic diferențiate de mărimea gospodăriei. Veniturile disponibile pe o persoană sunt cu atât mai mari, cu cât este mai scăzut numărul de copii din gospodărie. Pentru gospodăriile fără copii, veniturile disponibile medii pe persoană sunt semnificativ mai mari, cu 28,4%, față de cele care au copii”.

Vouchere pentru alimente

Potrivit PSD, printre prioritățile de guvernare au fost creșterea calității vieții și a nivelului de trai, un exemplu în acest sens fiind și un voucher lunar în valoare de 250 de lei, pentru alimente, de care beneficiază familiile cu situație material precară, cei cu dizabilități și beneficiarii venitului minim garantat.

Prioritari, arată social-democrații, sunt și elevii din familiile nevoiașe, beneficiari de vouchere de 150 de lei pe lună pentru hrană, rechizite sau haine. „Chiar dacă, pe termen scurt, aceste măsuri duc la creșterea calității vieții, pe termen lung, Guvernul lucrează la soluții permanente și sustenabile, dar care să încurajeze și creșterea natalității, în paralel cu nivelul de trai”, spune PSD.

Exemple din alte state

Social-democrații arată că și alte state din Europa au implementat deja scutiri fiscale pe venit. Spre exemplu, în Franța, deducerile din impozit sunt mai mari în funcție de creșterea numărului de copii. În Germania, atunci când un contribuabil are copii în întreținere, acesta beneficiază de deduceri fiscale, cheltuieli deductibile sau reduceri fiscale speciale.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *