Purtătorul de cuvânt al Meta, plasat pe lista persoanelor căutate în Rusia. Autoritățile nu au precizat cum a încălcat Andy Stone codul penal

Purtătorul de cuvânt al Meta, plasat pe lista persoanelor căutate în Rusia. Autoritățile nu au precizat cum a încălcat Andy Stone codul penal

Andy Stone, purtătorul de cuvânt al gigantului american de social media Meta, compania-mamă a Facebook şi Whatsapp, a fost inclus duminică, 26 noiembrie, de către autoritățile ruse pe lista persoanelor căutate, în contextul în care compania este clasificată drept “extremistă” în Rusia, informează Agerpres preluând AFP.

Numele lui Andy Stone apare acum în baza de date a Ministerului rus de Interne cu persoanele căutate pentru încălcări ale codului penal.

Autorităţile ruse nu au precizat de ce fapte îl acuză pe directorul de comunicare al Meta.

Meta, desemnată “organizaţie teroristă” în Rusia, iar Zuckerberg a fost plasat pe “lista neagră”

Rusia a desemnat oficial grupul american drept organizaţie “teroristă şi extremistă” în octombrie 2022, deschizând posibilitatea unor proceduri legale mai grele împotriva utilizatorilor săi din ţară.

Facebook şi Instagram au fost, de asemenea, blocate în ţară de la începutul ofensivei ruse în Ucraina şi sunt inaccesibile fără o reţea privată virtuală (VPN), la fel ca Twitter şi multe site-uri media critice la adresa guvernului de la Moscova.

Înainte de a fi interzisă, milioane de ruşi foloseau aplicaţiile Meta, în special Instagram, o reţea care rămâne populară în rândul tinerilor din ţară, în ciuda faptului că a fost blocată.

În aprilie 2022, Rusia l-a plasat pe șeful Meta, Mark Zuckerberg, pe “lista neagră” a persoanelor cărora li s-a interzis intrarea pe teritoriul său.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *