Putin este deschis reluării dialogului cu Macron și Scholz. Anunțul Kremlinului

Putin este deschis reluării dialogului cu Macron și Scholz. Anunțul Kremlinului

”Atât Scholz, cât şi Macron au declarat importanţa continuării dialogului cu Rusia, iar noi susţinem acest punct de vedere, dar până acum nu au fost primite propuneri specifice. Preşedintele a declarat ieri (la Forumul Economic de la Sabk Petersburg – n.red) că rămâne deschis la comunicare”, a afirmat Peskov în timpul unei discuţii cu reporterii acreditaţi la Kremlin, relatează CNN preluat de Ziare.com.

Săptămâna trecută, cancelarul Olaf Scholz a declarat că intenţionează să vorbească cu Putin ”în viitorul apropiat”.

”Am vorbit cu preşedintele rus din când în când, şi nu doar înainte de război, ci de când a început războiul şi, uneori, au fost conversaţii lungi. Şi, cum nu am mai vorbit de ceva vreme, intenţionez să vorbesc din nou cu el la un moment dat în viitorul apropiat”, a declarat cancelarul german, adăugând că ”singura condiţie” pentru negocierile de pace este ca Rusia să îşi retragă trupele de pe teritoriul ucrainean.

”Negocierea este în regulă, dar întrebarea este cine negociază cu cine şi despre ce. Iar ceea ce nu e rezonabil ar fi să forţăm Ucraina să accepte că acapararea teritoriului său de către Putin este sancţionată şi acceptată”, a adăugat liderul german.

”Într-adevăr, atât Scholz, cât şi Macron şi reprezentanţii lor au vorbit despre importanţa menţinerii dialogului cu Rusia, inclusiv la cel mai înalt nivel. Împărtăşim acest punct de vedere. Până în prezent, nu au existat propuneri specifice de a purta conversaţii telefonice”, a comentat, sâmbătă, Peskov.

În acelaşi timp, Peskov a negat zvonurile potrivit cărora liderii german şi francez ar fi încercat să ia legătura cu şeful statului rus, dar au fost refuzaţi. ”Nu, acest lucru nu este adevărat”, a spus el, citat de TASS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *