Putin susține că Rusia este aproape de a produce vaccinuri împotriva cancerului

Putin susține că Rusia este aproape de a produce vaccinuri împotriva cancerului

Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri, 14 februarie, că oamenii de știință ruși sunt aproape de a dezvolta vaccinuri împotriva cancerului care ar putea fi disponibile în curând pentru pacienți, informează Reuters.

Putin a spus, într-o declarație televizată, că „am ajuns foarte aproape de crearea așa-numitelor vaccinuri împotriva cancerului și a medicamentelor imunomodulatoare de generație nouă”.

„Sper că în curând acestea vor fi utilizate în mod eficient ca metode de terapie individuală”, a adăugat liderul rus, vorbind în cadrul unui forum de la Moscova privind tehnologiile viitorului.

Putin nu a precizat ce tipuri de cancer vor viza vaccinurile propuse și nici cum vor fi acestea eficiente.

O serie de țări și companii lucrează la dezvoltarea unor vaccinuri împotriva cancerului. Anul trecut, guvernul britanic a semnat un acord cu BioNTech, companie cu sediul în Germania, pentru lansarea unor studii clinice care să ofere „tratamente personalizate împotriva cancerului”, menite să ajungă la 10.000 de pacienți până în anul 2030.

Companiile farmaceutice Moderna și Merck & Co dezvoltă, de asemenea, un vaccin experimental împotriva cancerului care, conform unui studiu ajuns în faza medie, a arătat că reduce la jumătate șansele de recidivă sau de deces în cazul melanomului – cel mai grav cancer de piele – după trei ani de tratament.

În prezent, există șase vaccinuri autorizate împotriva papilomavirusului uman (HPV) care provoacă numeroase tipuri de cancer, inclusiv cancerul de col uterin, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), precum și vaccinuri împotriva hepatitei B (VHB), boală care poate duce la cancer de ficat.

În timpul pandemiei de coronavirus, Rusia a dezvoltat propriul vaccin Sputnik V împotriva COVID-19 și l-a vândut mai multor țări, deși pe plan intern s-a lovit de reticența generalizată a populației de a se imuniza.

Putin însuși a declarat că a făcut vaccinul Sputnik, în încercarea de a asigura populația de eficacitatea și siguranța acestuia.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *