Radu Oprea: Fără plafonarea adaosului comercial, prețurile ar fi fost mult mai mari. Măsura guvernamentală a avut și are rezultate (VIDEO)

Radu Oprea: Fără plafonarea adaosului comercial, prețurile ar fi fost mult mai mari. Măsura guvernamentală a avut și are rezultate (VIDEO)

Prețurile produselor alimentare de bază ar fi fost mult mai mari dacă Guvernul nu ar fi intervenit cu măsura de plafonare a adaosului comercial, a declarat ministrul Economiei, Radu Oprea, marți, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai.

 

Radu Oprea, pe B1 TV, despre plafonarea adaosului comercial

 

„Am venit chiar acum de la o dezbatere la care era prezent și președintele Consiliului Concurenței, care a spus următorul lucru, «politicile Guvernului au dat rezultate, există o scădere a prețurilor la alimente evidentă», din punctul dumnealui de vedere, mai ales la produsele alimentare de bază. Așa cum spune și Banca Națională a României, în acest caz este foarte important ce s-ar fi întâmplat dacă, un scenariu contrafactual”, a declarat ministrul Economiei.

„Este evident că dacă această plafonare n-ar fi intervenit asupra adaosului comercial, ceea ce înseamnă că prețul poate evolua, deci nu este o plafonare a prețului, este o plafonare a adaosului, atunci prețurile ar fi fost mult mai mari, 18% probabil, în niște calcule pe care le-am făcut, la produsele alimentare de bază”, a adăugat el.

 

Radu Oprea: Măsura are rezultate

 

„Trebuie să ținem cont că aceste produse alimentare de bază se adresează cetățenilor din România care au venituri mai mici, care folosesc aceste produse alimentare de bază, în coșul zilnic, pentru traiul de zi cu zi. Din această perspectivă, din acest punct de vedere, măsura guvernamentală de plafonare a adaosului comercial la produsele de bază este una care a avut rezultate și are rezultate”, a mai spus oficialul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *