Raid masiv al poliției în mai multe state, inclusiv în România, într-un caz de fraudă de 600 de milioane de euro privind fondul UE de redresare post-pandemie

Raid masiv al poliției în mai multe state, inclusiv în România, într-un caz de fraudă de 600 de milioane de euro privind fondul UE de redresare post-pandemie

Peste 20 de suspecți au fost arestați joi în Italia, Austria, România și Slovacia, în cadrul unei anchete transfrontaliere care a vizat o presupusă organizație criminală suspectată de fraudarea a 600 de milioane de euro din Fondul de redresare și de reziliență (FRR) al UE pentru Italia, relatează publicația Politico.

La cererea procurorilor UE, 150 de ofițeri din cadrul unităților de poliție financiară și de combatere a fraudelor au reținut opt persoane, iar alte 14 au fost plasate în arest la domiciliu.

Poliția a făcut percheziții în locuințe și întreprinderi, confiscând și înghețând bunuri, inclusiv apartamente și vile, criptomonede, ceasuri Rolex, aur și bijuterii, precum și mașini de lux – un Lamborghini, un Porsche și un Audi Q8.

Potrivit poliției, presupusa fraudă a fost pusă la punct de o asociație criminală care includea profesioniști cu experiență în solicitarea de fonduri publice, care au ajutat la asigurarea de bani pentru proiecte în valoare de zeci de milioane de euro, menite să îmbunătățească competitivitatea și digitalizarea în companiile italiene.

Anchetatorii au identificat „spălarea unor profituri ilicite uriașe, realizată printr-o rețea complexă de companii fictive înființate în mod inteligent în Italia, Austria, Slovacia și România”, se precizează într-o declarație a poliției financiare din Italia.

Grupul a folosit un „aparat rafinat de spălare a banilor (…) folosind tehnologii avansate, cum ar fi serverele cloud situate în țări necooperante, criptoactive și inteligența artificială pentru a produce documente false”.

Italia este cel mai mare beneficiar al fondului de redresare economică post-Covid al UE, având de gestionat și cheltuit 191,5 miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi.

Guvernul condus de Giorgia Meloni se află sub presiune pentru a respecta termenele-limită de cheltuire a fondurilor și de finalizare a proiectelor.

Operațiunile de joi au loc în întreaga Europă, cu implicarea forțelor de poliție din Slovacia, România și Austria, precum și a Parchetului European (EPPO), responsabil de investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale blocului comunitar.

Numărul anchetelor privind fraude legate de fondul de recuperare al UE a crescut vertiginos în 2023, a precizat EPPO în raportul său anual. Anul trecut au fost deschise peste 200 de investigații de fraudă în legătură cu acest fond care are o valoare de peste 800 de miliarde de euro. Anterior, în 2022, când plata banilor era în fazele inițiale, au fost inițiate doar 15 anchete de acest fel.

Italia este vizată în 179 de anchete pentru gestionarea fondului de recuperare.

Fotografie cu caracter ilustrativ: 123rf.com

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *