Rămăşiţe umane găsite într-o zonă montană greu accesibilă, aproape de locul unde a fost căutat actorul Julian Sands, dat dispărut de cinci luni

Rămăşiţe umane au fost găsite, sâmbătă, 24 iunie, în sudul Californiei, în apropiere de zona în care anchetatorii îl caută pe actorul britanic Julian Sands, 65 de ani, dat dispărut în luna ianuarie, după ce a plecat într-o drumeție montană și nu s-a mai întors, scriu postul american CNN și The Guardian.

„Excursionişti au contactat secţia şerifului din Fontana după ce au descoperit rămăşiţe umane în zona sălbatică a muntelui Baldy”, a precizat departamentul şerifului din comitatul San Bernardino, într-un comunicat de presă.

Cadavrul a fost descoperit în jurul orei locale 10 .00, sâmbătă, 24 iunie, și a fost transportat la biroul legist pentru identificare. Procedura medico-legală ar trebui să fie finalizată săptămâna viitoare.

Căutarea lui Sands, care nu a mai fost văzut de când a plecat în ianuarie într-o drumeţie, s-a concentrat pe zona Muntelui Baldy (3.048 de metri, altitudinea celui mai înalt vârf), după ce anchetatorii au urmărit semnalele de pe telefonul său mobil până în acea locaţie.

Ulterior, polițiștii i-au găsit mașina, la baza muntelui, în apropierea locului în care se presupunea că dispăruse.

Vremea rea a făcut ca operaţiunile de căutare să fie blocate până sâmbăta trecută. În ciuda vremii mai calde din ultima vreme, porţiuni ale muntelui rămân inaccesibile din cauza condiţiilor alpine extreme, iar mai multe zone de căutare erau acoperite de „peste 3 metri de gheaţă şi zăpadă”.

Peste 80 de voluntari, personal specializat în căutate și salvare, două elicoptere şi de echipaje de drone au „pieptănat” zone îndepărtate de pe Muntele Baldy.

Originar din Yorkshire, Anglia, Sands a apărut în zeci de filme și seriale TV și a avut rolul principal în serialul britanic „A Room With a View” (1985), care l-a și făcut cunoscut.

Pe marele ecran, el a interpretat personajul principal în două ediţii ale francizei de filme horror „Warlock”. A fost Vladimir Bierko, în cel de-al cincilea sezon al serialului „24″, şi ca tatăl lui Superman, Jor-El, în „Smallville”.

Sands locuia cu soția sa, jurnalista Evgenia Citkowitz, în Los Angeles. Au trei copii.

Psionat de drumeții montane extreme, Sands s-a descris, într-un interviu din 2020, pentru The Guardian, ca fiind cel mai fericit „aproape de un vârf de munte într-o dimineaţă rece”.

El a povestit că, la începutul anilor 1990, a fost surprins în Anzi într-o furtună puternică, la peste 6.000 de metri altitudine: „Unii prieteni apropiaţi au pierit, eu și cei trei colegi ai mei am fost norocoşi”. 

Sands visa să escaladeze Himalaya.

 

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *