Raportul controalelor la stațiile GPL din Sectorul 2. Trei nu au autorizație ISU, iar două au fost închise

Raportul controalelor la stațiile GPL din Sectorul 2. Trei nu au autorizație ISU, iar două au fost închise

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a făcut publice luni, 4 septembrie, concluziile verificărilor la stațiile de alimentare din Sectorul 2.

În Sectorul 2, sunt 40 de benzinării și stații GPL. Din verificări a reieșit că trei stații GPL nu au autorizație de securitate la incendiu, iar două stații nu au o analiză privind protecția la explozii.

„Din punctul meu de vedere, prezintă potențial risc pentru cetățeni. Nu primăria, ci ISU poate lua măsuri”, a declarat Radu Mihaiu, într-o informare postată de pagina sa de Facebook, în care a atașat și raportul privind stațiile de alimentare.

De asemenea, două stații au fost găsite fără Autorizația de mediu. În cazul acestora, Primăria Sectorului 2 a dispus suspendarea activității.

„Sunt și stații fără autorizație de construire, unele mutate succesiv de proprietari, să nu le mai dăm de urmă. Am pornit procedurile pentru desființare”, a precizat Radu Mihaiu.

După exploziile din 26 august la o stație GPL din Crevedia, care funcționa ilegal, Guvernul a anunțat controale la toate benzinăriile și stațiile GPL din România.

Incidentul s-a soldat cu 4 morți și peste 50 de răniți.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *