RAPPS, răspuns în scandalul vilei de protocol din Aviatorilor. Cine a efectuat lucrările de demolare

RAPPS, răspuns în scandalul vilei de protocol din Aviatorilor. Cine a efectuat lucrările de demolare

RA-APPS precizează că, urmare a informaţiilor vehiculate în mass-media referitoare la lucrările care au fost executate la imobilul din Bulevardu Aviatorilor nr. 86, că anterior semnării contractului cu Bog Art SRL, a executat în regie proprie lucrări la imobilul situat în Bulevardul Aviatorilor.

Potrivit Regiei, lucrările au constat în desfaceri interioare şi exteriore, dezafectări de instalaţii, precum şi o serie de lucrări conexe de reparaţii punctuale şi evacuări de material şi moloz şi nu au necesitat acces la informaţii clasificate.

Recorder a prezentat recent o investigaţie intitulată ”Palatul Împăratului: şapte milioane de euro din bani publici pentru confortul unei singure familii” potrivit căreia pe Bulevardul Aviatorilor din Bucuresti, într-una dintre zonele exclusiviste ale Capitalei, a apărut un şantier învăluit într-o secretomanie totală. Este vorba de lucrări la o vilă de 1200 mp, care a fost, până nu demult, sediu de partid, iar de câteva luni, e transformată, în cel mai mare secret, în reşedinţă pentru o singură familie.

Potrivit Recorder, suma pe care RA-APPS intenţionează să o investească depăşind orice imaginaţie, 7 milioane de euro numai pentru renovare şi amenajare. Jurnaliştii precizează că, conform legii, cercul demnitarilor care ar avea dreptul la o asemenea locuinţă de protocol oferită de stat este foarte restrâns. Iar majoritatea indiciilor duc către aceeaşi persoană, şi anume preşedintele Klaus Iohannis.

Şi G4Media a scris că fostul sediu al Partidului Naţional Liberal şi al ALDE de pe Bulevardul Aviatorilor numărul 86 din Bucureşti este pe cale să fie transformat într-o ”locuinţă individuală” care va fi atribuită preşedintelui Klaus Iohannis după ce acesta îşi va termina al doilea mandat, citând o sursă din mediul politic. Aceeaşi sursă a susţinut că, în final, lucrările de amenajare vor costa 45 de milioane de lei, circa 9 milioane de euro.

Regia Autonomă ”Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a transmis, ulterior, o primă reacţie în scandalul vilei de protocol din Aviatorilor, precizând că nu există nicio solicitare privind atribuirea imobilului, iar sumele plătite pentru lucrările executate până în prezent sunt în cuantum de 2.100.000 lei. Regia mai spune că planurile, simulările şi imaginile interioare vehiculate în spaţiul public, nu corespund documentaţiei avizate, fiind rezultatul unor simple speculaţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *