Război Gaza. Israelul susține că Hamas a ucis 22 de oameni din cei 129 care însă sunt ținuți ostatici

Război Gaza. Israelul susține că Hamas a ucis 22 de oameni din cei 129 care însă sunt ținuți ostatici

Israelul a comunicat miercuri că 22 dintre cei 129 de ostatici încă deţinuţi de gruparea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza sunt morţi şi corpurile lor neînsufleţite se află în posesia acestei grupări, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că foametea şi disperarea se agravează în teritoriul palestinian devastat de război, relatează agenţiile EFE şi France Presse.Aceşti 22 de ostatici au fost “asasinaţi” de către Hamas, a spus la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Eylon Levy.Gruparea Hamas a capturat circa 240 de persoane în atacul surpriză pe care l-a efectuat pe 7 octombrie în sudul Israelului şi care a provocat acolo circa 1.200 de victime.Israelul a pornit atunci imediat războiul contra Hamas, cu o campanie de bombardamente puternice la care s-a adăugat apoi o ofensivă terestră aflată acum în desfăşurare, operaţiune care a provocat până în prezent în Fâşia Gaza cel puţin 21.110 morţi şi 55.243 de răniţi, majoritatea femei şi copii, potrivit ultimului bilanţ furnizat de Ministerul Sănătăţii local, controlat de Hamas.Atacuri israeliene au încetat doar şapte zile, cât a durat în noiembrie un armistiţiu mediat de Qatar, Egipt şi SUA, care a permis eliberarea de către Hamas a 105 ostatici în schimbul a 240 de palestinieni deţinuţi în închisorile israeliene.În total au fost eliberaţi 110 ostatici, dintre care 86 de israelieni şi 24 de cetăţeni străini. Armata israeliană a recuperat cadavrele altor 11 ostatici, dintre care trei au fost ucişi din greşeală de soldaţi israelieni.Dintre cei 129 de ostatici estimaţi de autorităţile israeliene că sunt în continuare deţinuţi de Hamas, printre care şi cei 22 consideraţi morţi, 118 sunt israelieni şi 11 cetăţeni străini.Populaţia din Fâşia Gaza este în “mare pericol”, a avertizat tot miercuri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a subliniat că foametea şi disperarea în rândul civililor a atins niveluri alarmante. “Persoane înfometate au blocat convoiul nostru în speranţa că vor găsi ceva să mănânce”, notează OMS într-un comunicat.Directorul general al acestei organizaţii a cerut comunităţii internaţionale să ia “măsuri urgente pentru atenuarea pericolului grav asupra populaţiei din Gaza şi care compromite capacităţile umanitare” de a ajuta populaţia înfometată, în rândul căreia există mulţi răniţi şi care în plus este supusă unui risc serios de îmbolnăvire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *