Război politic la Botoșani: deși sunt aliați la nivel național, PSD racolează zeci de aleși PNL. Liberalii contraatacă: l-au pus șef de partid pe patronul echipei de fotbal

Război politic la Botoșani: deși sunt aliați la nivel național, PSD racolează zeci de aleși PNL. Liberalii contraatacă: l-au pus șef de partid pe patronul echipei de fotbal

Deși la nivel național alianța PSD-PNL vorbește de liste comune și candidați unici la diferite funcții, la Botoșani cele două organizații sunt la cuțite. DNA îi cercetează pe șefii social-democraților în două cazuri majore, dar peste 23 de primari și viceprimari din județ, de la alte partide, nu s-au lăsat descurajați și spun că vor candida pe listele PSD. 10 dintre ei sunt chiar de la liberali, care, ca să contracareze situația, l-au adus pe Valeriu Iftime, președintele clubului local de fotbal, FC Botoșani, la șefia filialei.

PSD părea că pierde controlul asupra județului, după protestele care i-au vizat direct și indirect în cazul morții Alexandrei, tânăra gravida care a fost lăsată să sufere, fără îngrijire medicală, într-un salon al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”. Ulterior, în decembrie 2023, DNA a efectuat percheziții la sediul partidului și acasă la președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, într-o dosar de corupție și de șpăgi date pentru angajarea la aceeași unitate medicală. Iar luna trecută, în februarie 2023, și primarul PSD de Botoșani, Cosmin Andrei, a devenit cercetat tot de DNA pentru că a dat subiectele de examen unei candidate la un post scos la concurs la primărie.

Cu toate acestea, din ce în ce mai mulți primari din județ, de la alte partide, declară faptul că vor candida, în 2024, pe listele PSD pentru a-și conduce comunele. Conform Monitorul de Botoșani, în ultima zi din februarie erau 23 de primari și viceprimari care au anunțat, oficial, că vor trece la PSD. Cei mai mulți dintre ei, nouă, chiar de la PNL, dar și singurul primar USR din județ. Ulterior, au mai apărut discuții și despre alți primari PNL care ar urma să facă același pas. Majoritatea nu au făcut doar anunțul oficial, s-au și întâlnit cu Doina Federovici, președintele CJ Botoșani, și cu fostul ministru Marius Budăi, și au făcut fotografii oficiale, de grup.

Doina Federovici, președinte PSD Botoșani: „Am atras oameni gospodari”

Momentan, primarii rămân cu anunțul, fiindcă schimbarea partidului acum, conform legislației în vigoare, duce la pierderea mandatului. Chiar dacă în aceste zile coaliția de guvernare luptă pentru modificarea Codului Administrativ, ducând la o „legalizare” pe o perioadă determinată a traseismului.

Doina Federovici nu a răspuns apelurilor Libertatea pentru a-și exprima un punct de vedere, dar pentru presa locală a declarat că este o bucurie pentru PSD că reușește să atragă „oameni gospodari, respectați în comunitățile lor”, convinși că social-democrații îi vor ajuta „să facă mai mult pentru cei care îi reprezintă”.

„Este o confirmare a faptului că am procedat corect, ca președinte al Consiliului Județean, când i-am sprijinit în proiectele dumnealor, chiar dacă erau de la alte partide. În fond, tot ce am făcut împreună a fost pentru cetățenii pe care îi reprezentăm în egală măsură și așa cum am subliniat de atâtea ori, facem administrație în folosul tuturor botoșănenilor. De acum, vom avea o colaborare și mai strânsă”, a spus Doina Federovici, citată de botoșăneanul.ro.

La liberali, patronul echipei de fotbal a ajuns președinte de partid

Aceasta nu este însă singurul lucru neobișnuit pe scena politică din Botoșani din aceste zile. În hemoragie de viceprimari, primari și încredere, PNL a luat o decizie radicală de a-și modifica integral structura de conducere. Și pentru a face asta l-a cooptat în partid pe Valeriu Iftime, afacerist local, cunoscut la nivel național pentru că este finanțatorul principal, de ani de zile, al echipei locale de fotbal, FC Botoșani, care joacă în Liga 1 din România.

Doar că la prima strigare, măsura a întors o parte dintre primari împotriva partidului, aceștia reclamând faptul că a fost pus șef cineva fără istoric în partid. Unii dintre ei au spus la rândul lor că vor pleca din PNL către PSD la următoarele alegeri.

Valeriu Iftime a declarat însă, pentru Libertatea, că situația în partid pare că s-a stabilizat în momentul de față și că nu vor mai fi plecări. Iar în lunile rămase până la alegeri, crede el, o parte dintre primarii liberali care au anunțat că vor pleca la PSD se vor întoarce înapoi la partidul care i-a susținut ani de zile. Iar după cei plecați definitiv, Valeriu Iftime spune că nu plânge: „unul din ei, mă refer la cel de la comuna Mihai Eminescu, era PSD-ist vopsit în liberal de 30 de ani”.

„Este momentan un joc și o luptă de imagine. Ei nu pot pleca din partid că își pierd mandatul. Eu cred că toți, mai puțin unul sau doi, regretă schimbarea asta. Cred că voiau să tragă un semnal de alarmă că e nevoie de o schimbare la nivelul organizației județene, la nivel de PNL, și ea s-a produs. Eu zic că nu sunt plecați definitiv, e doar un anunț, mai avem trei luni până la campanie și până la alegeri. Sigur că mă îngrijorează că lumea pleacă, sper să nu mai plece, dar cred că lucrurile sunt stabilizate. E adevărat că avem o coaliție la nivel național și nu e încurajată migrarea de la un partid la altul”, a declarat Valeriu Iftime pentru Libertatea.

Iftime mizează și pe fidelitatea doctrinară a alegătorilor

În același timp, noul președinte al PNL Botoșani recunoaște că primarii se duc „după ciolanul gros”. Acesta dă ca exemplu Ardealul, unde, spune el, lumea pleacă către liberali, în timp ce în Moldova „se duc buluc la PSD”. Dar președintele FC Botoșani spune că nu înțelege și nu crede posibil că oameni care au fost zeci de ani liberali pot să schimbe macazul complet peste noapte.

„Sunt mulți care nu cred că vor face asta până la urmă, cred că nici nu dorm bine noaptea: au fost 30 de ani liberali și de mâine, gata, hop, sunt PSD-ist. Nici acolo nu sunt câini cu colaci în coadă, între noi fie vorba. Sigur că la țară contează omul la nivel de primar, dar și doctrina îi încurajează pe oameni. Vorbesc ani de zile în casă că sunt liberal, sunt de dreapta, și acum că primarul a schimbat partidul, gata, devin și eu de stânga? Nu cred că merg lucrurile așa”, a completat Valeriu Iftime.

Surse din PNL Botoșani au explicat pentru Libertatea că una dintre mizele aducerii lui Iftime este găsirea unui contracandidat puternic pentru Doina Federovici la șefia Consiliului Județean. De aceea și miza mandatului său este stabilizarea situației, oprirea primarilor care au plecat și întoarcerea celor care mai pot fi întorși din drum. Pentru Libertatea, patronul FC Botoșani a și spus că între cei care au plecat sunt „câțiva primari cu caracter, care au spus că pleacă la furie” și care vor fi bucuroși că în echipa nouă a PNL Botoșani „nu îi trântește nimeni din partid”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *