Războiul din Fâșia Gaza intră într-o nouă fază, anunță Israelul, susținând că organismele palestiniene vor conduce enclava după conflict

Războiul din Fâșia Gaza intră într-o nouă fază, anunță Israelul, susținând că organismele palestiniene vor conduce enclava după conflict

Ministrul Apărării, Yoav Gallant, a prezentat joi, 4 ianuarie, planurile Israelului pentru următoarea etapă a războiului din Fâșia Gaza, cu o nouă abordare mai bine țintită în partea de nord a enclavei și o urmărire continuă a liderilor Hamas în sudul enclavei palestiniene, relatează Reuters.

Anunțul a fost făcut în timp ce Israelul a continuat să își reducă forțele din Gaza pentru a permite miilor de rezerviști să se întoarcă la locurile lor de muncă, după ce a crescut presiunea internațională asupra Israelului pentru a trece la operațiuni de luptă mai puțin intense.

„În regiunea de nord a Fâșiei Gaza, vom trece la o nouă abordare de luptă, în conformitate cu realizările militare de pe teren”, a precizat biroul lui Gallant, într-un comunicat în care a subliniat principiile directoare care reflectă viziunea ministrului pentru următoarele faze ale războiului.

Gallant a precizat că operațiunile vor include raiduri, demolarea tunelurilor, atacuri aeriene și terestre și operațiuni ale forțelor speciale israeliene.

În sudul enclavei asediate, unde locuiește în prezent cea mai mare parte din populația de 2,3 milioane de locuitori din Gaza, mulți dintre ei în corturi și alte adăposturi temporare, operațiunea va continua să încerce să-i elimine pe liderii Hamas și să-i salveze pe ostaticii israelieni.

„Va continua atât timp cât se va considera necesar”, scrie în comunicat.

Viziunea asupra Fâșiei Gaza postbelice

Gallant a mai declarat că, după război, Hamas nu va mai controla Fâșia Gaza, iar Israelul își va rezerva libertatea de acțiune operațională.

Dar el a precizat că nu va exista o prezență civilă israeliană, iar organismele palestiniene vor fi la conducerea enclavei.

„Locuitorii din Gaza sunt palestinieni, prin urmare, organismele palestiniene vor fi la conducere, cu condiția să nu existe acțiuni ostile sau amenințări împotriva statului Israel”, a afirmat Gallant.

Israelul și-a lansat ofensiva în Gaza în urma asaltului din 7 octombrie al atacatorilor Hamas, care au ucis aproximativ 1.200 de persoane în comunitățile din apropiere de enclava palestiniană și au luat în jur de 240 de persoane ca ostatici, potrivit estimărilor israeliene.

Ofensiva israeliană a ucis peste 22.000 de oameni, în majoritate femei și copii, potrivit autorităților sanitare palestiniene, a forțat cea mai mare parte a populației să își părăsească locuințele și a transformat o mare parte din Gaza în ruine.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *