Reacția fostului soț al Andei Adam după ce s-a aflat că are o relație cu Loredana Chivu: „Nu este vorba că mi-a redat zâmbetul, dar mă face fericit”

Reacția fostului soț al Andei Adam după ce s-a aflat că are o relație cu Loredana Chivu: „Nu este vorba că mi-a redat zâmbetul, dar mă face fericit”

Fostul soț al Andei Adam, Sorin Nicolescu, rupe tăcerea după ce s-a aflat că are o relație cu Loredana Chivu, fosta asistentă de televiziune. El spune pentru Fanatik ce l-a atras la aceasta și recunoaște că vrea să treacă la următorul pas al relației, să se mute împreună.

De câteva luni de zile, Sorin Nicolescu, fostul soț al Andei Adam, e într-o relație cu Loredana Chivu. Cei doi s-au bucurat și de o vacanță împreună, la Istanbul. După zvonurile apărute în presă cum că ar forma un cuplu, Loredana Chivu a confirmat relația cu fostul soț al Andei Adam.

„Suntem împreună, suntem la începutul relației și sperăm ca totul să decurgă foarte bine. Suntem împreună de câteva luni. Întâi am început să ieșim, m-a curtat așa cum curtează orice bărbat o femeie. Mie nu prea îmi place să vorbesc de viața mea privată și nu prea am mai făcut asta”, a spus Loredana Chivu, potrivit cancan.ro.

Acum a venit rândul lui Sorin Nicolescu să facă declarații. Pentru Fanatik, el a dezvăluit cum a început relația cu Loredana Chivu, dar și ce a atras-o la ea. „Ne cunoaștem de mult, dar ne-am întâlnit în urmă cu ceva timp și am început să ne apropiem din ce în ce mai tare unul de celălalt.

Nu este vorba că mi-a redat zâmbetul, dar într-adevăr avem o relație și asta mă face fericit! Cel mai fericit!. (…) Ochii și caracterul ei puternic! (n.r. ce îi place cel mai mult la Loredana Chivu”.

Loredana Chivu și Sorin Nicolescu

Referitor la planuri, Sorin Nicolescu a spus că vrea să se mute cu Loredana Chivu, ba chiar el își mai dorește copii. Are deja o fetiță cu Anda Adam. „Vreau să se mute cu mine și îmi doresc să facă parte din viața mea pentru totdeauna! (…) Sigur că îmi doresc, mai ales că amândurora ne plac copiii”, a mai spus el.

Loredana Chivu i-a cunoscut fetița lui Sorin Nicolescu

Anda Adam știe de relația lui Sorin Nicolescu cu fosta asistentă TV și nu a fost deloc deranjată. Loredana Chivu a cunoscut-o deja și pe Evelin, fiica artistei și a lui Sorin.

„I-am cunoscut și fetița, desigur. Dacă suntem împreună este important să ne cunoaștem cu totul. Și Anda știe de relație, dar nu are rost să o aduc în discuție. Nu că aș avea ceva de împărțit cu ea, dar pur și simplu nu are rost să o aduc în discuție. Totul este bine și toată lumea este fericită”, a spus Loredana Chivu în interviul pentru Cancan, fapt confirmat acum și de Sorin Nicolescu.

„Da, s-au cunoscut și se înțeleg foarte bine”, a susținut el.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *