Reacția lui Dan Capatos despre scandalul cu Mădălin Ionescu. Cei doi nu vorbesc de multă vreme: „Ne luptam pentru audiență ca nebunii”

Reacția lui Dan Capatos despre scandalul cu Mădălin Ionescu. Cei doi nu vorbesc de multă vreme: „Ne luptam pentru audiență ca nebunii”

Dan Capatos a rupt tăcerea și a vorbit despre scandalul lui cu Mădălin Ionescu, scandal care a avut loc în urmă cu multă vreme, când cei doi se duelau în audiențe. Prezentatorul de la Antena Stars spune că acum nu mai are nimic de împărțit cu Mădălin Ionescu.

În urmă cu mai bine de 10 ani de zile, Dan Capatos și Mădălin Ionescu erau rivali în televiziune. În timp ce Capatos prezenta emisiunea de noapte de la Antena 1, Mădălin Ionescu era la Kanal D, postul cu care a semnat după ce a fost dat afară de la „Acces Direct”, de la Antena 1.

Și-au făcut multe acuze în spațiul public, iar în final au ajuns la tribunal, pentru denigrare. Acum, scandalul lor a fost adus în prim plan de unele publicații, iar Dan Capatos, la „Xtra Night Show”, emisiunea lui de la Antena Stars, a comentat subiectul.

Dan Capatos, despre Mădălin Ionescu: „A fost destul de urât, dar n-am nimic cu băiatul ăla”

A recunoscut că a fost în scandal cu Mădălin Ionescu, că nu vorbește cu el, însă nu mai au nimic de împărțit, a explicat că totul „a trecut”. „Nu știu dacă vi s-a întâmplat, mie mi se întâmplă anual, ca lucruri din trecut să fie readuse în atenția presei, de genul: „Ce a pățit Dan Capatos”. Și se întâmplă câte o chestie de acum 10 ani. „Scandalul uitat…”

Asta a fost printre ultimele acum. „Scandalul uitat dintre Mădălin Ionescu și Dan Capatos”. Ne-am ciondănit și noi la un moment dat, bine a fost destul de urât, dar n-am nimic cu băiatul ăla, chiar n-am nimic, săracul. Putem să mergem să bem o bere.

E adevărat că nu vorbim, dar a trecut. A fost ceva punctual când ne luptam pentru audiență ca nebunii. A fost un scandal, ok. Care mai e relevanța că ne-am certat noi acum 10 ani?!”, a afirmat Dan Capatos în timpul emisiunii sale, conform unica.ro.

Ce spunea Dan Capatos despre Mădălin Ionescu

Scandalul dintre cei doi a izbucnit după ce Mădălin Ionescu a realizat un interviu cu Mărioara Zăvoranu, mama Oanei Zvăranu. „L-am tot protejat pe băiatul ăsta, Mădălin Ionescu, care știți că l-au dat afară de la Antena 1 de pămpălău ce era.

A rămas în continuare cu ideea că e cel mai bun și vă minte în fiecare seară. Apoi, am făcut un pact să nu mă mai iau de el să nu mai afle toată țara că a fost singurul om dat afară de fraier ce era, am zis că poate și-o reveni”, a afirmat Dan Capatos la Antena 1, la vremea respectivă.

Atunci, Mădălin Ionescu a decis să dea în judecată Antena 1, precum și pe Dan Capatos pentru denigrare.

Dan Capatos

Mădălin Ionescu și-a dat demisia din televiziune

După ce o bună perioadă a prezentat emisiunea „Istoria umanității” la Metropola TV, Mădălin Ionescu a încheiat contractul cu televiziunea. Pe Instagram, în ianuarie, prezentatorul a anunțat că ia o pauză de la aparițiile pe micul ecran, însă în continuare va fi activ pe rețelele de socializare, acolo unde a strâns o comunitate de zeci de mii sau chiar sute de mii de urmăritori.

„La finalul anului trecut, am decis să fac o pauză de televiziune. Cristina continuă colaborarea cu Metropola TV. Anul ăsta intenționez să dezvolt mai multe proiecte online”, a spus Mădălin Ionescu, dezvăluind că soția Cristina Șișcanu va modera în continuare emisiunea „După faptă și răsplată”.

În plus, Mădălin Ionescu a explicat și condițiile pe care le are pentru a reveni în televiziune. „Pentru TV îmi rezerv timp doar în măsura în care proiectul ar putea fi unul serios, finanțat corespunzător, astfel încât să mă pot dezvolta. Se pot face lucruri deosebite.

Practic, Istoria umanității, care îmi aparține, este o creație a mea, probabil că se va transforma într-un proiect independent online”, a mai mărturisit Mădălin Ionescu, pe o rețea de socializare.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *