Reacția mangerului Beatrice Mahler, după ce patru medici de la „Marius Nasta” au fost reținuți pentru luare de mită

Reacția mangerului Beatrice Mahler, după ce patru medici de la „Marius Nasta” au fost reținuți pentru luare de mită

Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a declarat joi, vorbind despre cazul medicilor reținuți pentru luare de mită, că în prezent sunt în cercetare două dosare penale, unul plecat de la o sesizare făcută în decembrie 2021 și altul deschis în urma altei sesizări, de la începutul acestui an.

„În aceste zile și cu aceste evenimente încrederea pacientului în medic este grav afectată. (…) Sunt extrem de tristă că astfel de evenimente se întâmplă, dar cred că datoria mea esențială este să transmit când este cazul orice suspiciune de faptă penală către organele de cercetare, pentru că avem datoria să creștem încrederea pacienților în noi, medicii, și nu putem face asta decât eliminând din jurul nostru persoanele care nu au un comportament adecvat”, a spus Mahler, subliniind că pe lângă medicii implicați în acest caz, în instituția pe care o conduce „sunt alți 94 de medici care își desfășoară activitatea într-un mod care nu lasă loc de alte fapte de natură penală”.

„În acest moment, sunt în cercetare două dosare penale. Unul pleacă de la o sesizare care a fost făcută de Institutul «Marius Nasta» în decembrie 2021, după care s-au desfășurat evenimentele și cercetările astfel încât a rezultat inculparea anumitor persoane”, a explicat managerul de la „Marius Nasta”.

În acest caz, a precizat Beatrice Mahler, a existat „un articol de presă care aducea acuze unor medici care aveau un comportament care se spune faptelor penale”, articol pe care aceasta spune că l-a trimis către organele de cercetare.

„Al doilea dosar pleacă de la o sesizare de la începutul acestui an, moment în care unul dintre medicii Institutului «Marius Nasta» mi-a adus în atenție sesizarea pe care unul dintre pacienți a făcut-o, și după discuția cu pacientul am trimis către secția de poliție sesizarea lui, faptul că i se solicitaseră bani și a schimbat medicul, care și-a desfășurat actul medical legal, corect și cinstit”, a adăugat Mahler, precizând că „au fost trei plângeri adresate la registratură, toate au fost trimise la organele de cercetare”.

„Este o infracțiune care nu este compatibilă cu profesia de medic”

Întrebată dacă a încercat să le spună medicilor să nu ia bani de la pacieți atunci când a aflat că se întâmplă acest lucru, Beatrice Mahler a răspuns: „Da. Au fost ședinte repertate de-a lungul timpului cu întreg personalul din Institutul «Marius Nasta». Și înainte de anul 2020 ședintele au fost repetate. Este o infracțiune care nu este compatibilă cu profesia de medic. Medicina este o profesie nobilă”.

„Toți medicii din Marius Nasta au avut discuții cu mine și cu comitetul director cu privire la astfel de comportamente. Ei nu au confirmat niciodată în fața mea că se supun acestor acțiuni. Niciun coleg nu a făcut o sesizare scrisă împortiva altui coleg”, a mai precizat managerul institutului.

Beatrice Mahler a mai spus că salariul unui medic era „în jur de 15.000 de lei”.

De asemenea, întrebată dacă în prezent pot fi acoperite turele, aceasta a explicat: „Activitatea în chirurgie toracică va continua fără probleme pentru că «Marius Nasta» are 11 medici angajați, așa că își pot continua activitatea cei opt medici care sunt în acest moment în secție. Pacienții celor doi medici vor fi reprogramați către alți specialiști. Secția de ATI are în acest moment patru medici care pot să continue activitatea. Avem o problemă legată de acoperirea gărzilor poate pentru lunile următoare, dar vom vedea care va fi și hotărârea Parchetului vizavi de ce se va întâmpla cu colegii din terapie intensivă”.

Patru medici au fost reținuți și alți patru puși sub control judiciar în dosarul de corupție în care Direcția Generală Anticorupție a făcut miercuri percheziții la Institutul „Marius Nasta” din Bucureşti, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

Medicii sunt acuzați de luare de mită. Procuroriii spun că aceștia primeau bani şi bunuri de la pacienţii care suferiseră intervenţii chirurgicale.

Reținerile au avut loc după ce Direcția Generală Anticorupție și Parchetul de pe lângă Tribunalul București au făcut miercuri percheziții la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *