Transgaz acuză UMB că nu a respectat prevederile avizului de amplasament în momentul exploziei de la Călimănești

Transgaz acuză UMB că nu a respectat prevederile avizului de amplasament în momentul exploziei de la Călimănești

Constructorul care lucra pe Autostrada Moldovei nu avea avizul Transgaz pentru proiectul tehnic de relocare sau înlocuire a conductei de gaz unde a avut loc joi dimineață explozia urmată de incendiu pe șantierul de lângă satul Călimănești, transmite Transgaz într-un comunicat de presă.

Segmentul de drum unde a avut explozia face parte din lotul 1 al Autostrăzii Focșani – Bacău care a fost atribuit, în noiembrie 2022, asocierii Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL.

„Constructorul lucrărilor nu a respectat prevederile Avizului de amplasament nr. 219/2197/04.01.2021 emis de SNTGN Transgaz SA pentru lucrarea “Autostrada Focșani -Bacău (inclusiv rețele de utilități) cu amplasamentul pe teritoriul județului Vrancea”, acesta nedeținând avizul CTE din partea SNTGN Transgaz SA pentru proiectul tehnic de relocare/înlocuire a conductei de gaz intersectată de proiect”, a transmis Transgaz în prima reacție după explozie.

Ca urmare a incidentului, reprezentanții Transgaz s-au deplasat la fața locului și au întreprins toate măsurile tehnice necesare pentru stingerea flăcării, izolarea conductei de transport gaze naturale, eliminând orice alte riscuri pentru viața umană și mediul înconjurător, precizează compania de stat. Transgaz mai precizează că nu au fost afectați consumatorii ca urmare a incidentului.

Anterior, prefectul de Vrancea, Nicușor Halici, a declarat că magistrala de gaz nu era plasată la o adâncime corespunzătoare.

„Compania știa că există conducta și aici va trebui să fie clarificat faptul că nu pare o adâncime tocmai în regulă pentru o magistrală. Din punctul meu de vedere, ar trebui să fie la o adâncime mult mai mare, cel puțin din ce văd și dintr-o estimare până într-un metru are adâncimea. Ceea ce în mod normal STAS-urile spun că, tot de la specialiști luate datele, trebuia să fie la 1,8 metri. De unde pornește primul strat al autostrăzii conducta trebuie să fie de la 1,8 metri în jos”, a spus Nicușor Halici, citat de Digi24.

Prefectul a susținut că o eroare umană a produs explozia de dimineață, într-o reacție la câteva ore după incident. „Clar este, din primele concluzii, o eroare umană. Vedem de unde vine. Din cea constructivă a acestei magistrale, că n-ar fi la adâncimea corectă. (…) E posibil ca și factorul noapte să fi contribuit. Ancheta este una în desfășurare.”, a declarat el.

Din primele informații, explozia s-a produs după ce un utilaj de săpat a lovit magistrala de gaz. Patru dintre ei au decedat în urma exploziei urmată de incendiu, iar alți cinci au fost răniț

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *