Reguli noi pentru șoferii străini. Principalele modificări la regimul permiselor de conducere care au intrat azi în vigoare

Reguli noi pentru șoferii străini. Principalele modificări la regimul permiselor de conducere care au intrat azi în vigoare

Cetăţenii care deţin permise de conducere eliberate de alte state, dar care nu pot fi preschimbate cu permisul românesc de conducere, vor putea să se înscrie la examenul pentru obţinerea documentului românesc fără să mai urmeze o şcoală de şoferi, cum prevedea legislaţia până în prezent, anunță Ministerului Afacerilor Interne (MAI), într-un comunicat citat de Agepres. Este una dintre ultimele modificări la regimul permiselor de conducere, care intră în vigoare începând de duminică, 13 august.

În şedinţa de Guvern de joi, 10 august a.c., a fost adoptată Ordonanţa nr. 29/2023 prin care se modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, la propunerea specialiştilor Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, permisele auto ale cetățenilor care dețin permise de conducere obținute în alte state, dar cărora autoritățile din România le vor putea elibera un permis românesc fără să mai urmeze o școală de șoferi, vor fi remise autorităţilor din statul emitent.

Autoritățile românești vor menţiona în comunicarea cu autoritățile străine că a fost obţinut un nou permis de conducere în România în cazul cetățeanului care a solicitat acest drept.

Totodată, ultimele modificări propuse de MAI la regimul permiselor de conducere îi vizează și pe cei care vor să înmatriculeze provizoriu un vehicul în România, deși nu au domiciliu în țară. Astfel, aceștia vor putea să înmatriculeze temporar un vehicul pe teritoriul României, cu scopul de a-l înmatricula ulterior în alt stat. Până în prezent, acest lucru era permis doar cetăţenilor care aveau reşedinţa sau domiciliul în România.

Probele de sânge, decisive pentru reținerea sau restituirea permisului auto

O altă modificare importantă este introducerea posibilităţii ca permisul de conducere să fie restituit în cazul șoferilor în saliva cărora au fost identificate urme ale unor substanțe psihoactive cu ajutorul unui Drug Test, dacă în baza rezultatului analizei probelor de sânge realizate în instituţiile medico-legale autorizate se stabilește ulterior absenţa din organism a substanţelor psihoactive.

Până acum restituirea se putea face doar în baza soluţiei de clasare dispuse în faza urmăririi penale.

Medicii legiști recunosc faptul că dispozitivul Drug Test folosit de Poliția Română, deși este omologat, nu produce un rezultat cert și imbatabil, fiind doar un indicator al consumului de droguri și că este necesară luarea probelor de sânge pentru un rezultat concludent, informează Ziare.com.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *