Kremlinul are reprezentanți de seamă și în România, fie ei politicieni, jurnaliști, (pseudo)intelectuali, politicieni eșuați, oameni de afaceri sau (foști) bătăuși din galeriile de fotbal, re-brand-uiți în „patrioți”. Unii dintre acești „reprezentanți” sunt – foarte posibil – pe statul de plată al Kremlinului, susține Remus Pricopie, potrivit umpmv.eu.
Alții sunt numai „idioți utili”, așa cum sunt numiți în literatura de specialitate. Și unii, și alții se străduiesc să construiască un … baros cu ajutorul căruia să dărâme orice este important pentru români. Vizate sunt nu numai instituțiile și liderii lor legitimi, dar și valorile, cultura, tradițiile, religia. Până și naționalismul românesc, așa cum este el, bun sau rău, și cât este el, mult sau puțin, dar cu siguranță străin, la origini, de influențele Rusiei, este în pericol să fie confiscat. Mai simplu spus, pentru Kremlin, orice demers menit să întoarcă România de pe drumul său occidental este binevenit. Varianta ideală pentru adversarii noștri este, însă, alimentarea unui „Caritas politic”, sub forma unui partid extremist, care să ajungă la putere și care să prăbușească țara, la un moment dat, și să ne lase pradă pretențiilor expansioniste ale Rusiei.
Moscova este prezentă în România pe posturile de televiziune, pe internet, pe FB, pe TikTok, în cutiile poștale, în piețe sau acolo unde se poate transmite un mesaj de destabilizare, de inducere a îndoielii privind direcția României, pe calea sa euro-atlantică. Oriunde este o „înjurătură groasă”, Moscova fie a fabricat-o, fie o va amplifica, o va face mult mai vizibilă. Scopul? Am spus mai sus: disoluția socială – așa cum îi spun specialiștii – sau ura, haosul, într-un limbaj pe înțelesul tuturor. Evident, de multe ori Kremlinul lucrează cu „materialul clientului”. Accidentele de pe șoselele României, tragediile din spitale, greșelile politicienilor, corupția, traficul de droguri, excesele unui procuror sau judecător, lipsa de responsabilitate a unor funcționari publici etc., toate acestea induc o stare de insecuritate, lipsă de încredere în instituții, revoltă față de tot ce înseamnă STAT. Bine manipulată, această furie poate fi orientată către extremism, adică poate conduce către un dezastru politic, respectiv către ceea ce ar putea fi numit „o țară de neguvernat”.
Tabloul nu mai este unul de neglijat, iar o analiză la rece ne poate indica atingerea unui punct critic. Ascensiunea discursului propagandistic al Kremlinului, prin vocea unor indivizi deghizați în politicieni „cu dragoste de țară”, ar putea reprezenta un puternic atac nu numai la statutul României de țară democratică, parte a alianței politico-economico-militare occidentale, dar inclusiv la cel de „stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”, așa cum precizează Art. 1 din Constituție. Poate că, citind aceste rânduri, o să credeți că exagerez. Vă rog să reanalizați cazurile Ucraina, Georgia, Moldova, din perspectiva ultimilor 20 de ani, să rememorați luptele, de anul trecut, de pe Insula Șerpilor (situată la 44,8 Km de Sulina) și atacurile cu bombe / drone, din ultimele săptămâni, de la Reni și Ismail (aflate la câteva sute de metri de granița României). Acum, vă rog să recitiți primele două propoziții ale acestui paragraf. Cu siguranță, de data aceasta, o să fiți de accord cu mine că nu exagerez.
Propaganda rusă nu acționează în România sub forma fățișă a apărării intereselor Kremlinului, ci este mult mai înșelătoare, folosind sintagme respectabile, precum „suveranitate națională”, „identitate națională”, „patriotism”. Contextul în care sunt utilizate nu este acela de a întări interesele reale ale României, ci de a fi mai slabi, ezitanți ori chiar duplicitari în raport de aliații noștri vechi și stabili.
Temele propagandei pro-ruse în România sunt comune cu cele ale extremei drepte europene, despre care există tot mai numeroase dovezi că este finanțată prin mecanisme subversive de companii controlate de Kremlin. Miza esențială a extremei drepte europene este slăbirea Uniunii Europene, paralizarea NATO și, în cele din urmă, acceptarea politicii agresiv-imperialiste a Federației Ruse.
Perioada în care stăm și observăm cu atenție manifestările antinaționale ale unor grupuri de extremiști este, în opinia mea, depășită. Statul Român ar trebui să treacă la fapte, să pună reflectoarele pe aceste acțiuni de dinamitare socio-politică a țării, să identifice circuitele financiare ilegale, care susțin în România ampla mașinărie de propagandă a Moscovei, să stabilească în ce măsură un partid politic parlamentar este sau nu implicat în toate aceste încercări de destabilizare a țării. La fel de legitim este ca Statul să clarifice dacă informațiile furnizate public de cel puțin două țări vecine potrivit cărora un membru al Parlamentului României a avut întrevederi secrete cu reprezentanți ai serviciilor de informații din Rusia sunt reale sau nu. Cred că este important să știm dacă cetățenii români, care au votat acel politician și formațiunea politică din care face parte, au fost sau nu păcăliți, acordând, în mod involuntar, un vot Rusiei, nu României.
Nu putem lăsa propaganda Moscovei să blocheze orice încercare de echilibru social, politic, economic, orice proiect de dezvoltare a acestei țări, orice discuție rațională, indiferent că este vorba de sănătate, educație, poliție, gazele din Marea Neagră, accesul în Spațiul Schengen, dotarea Armatei Române sau riscurile la adresa cetățenilor români. Mulți oameni din România doresc un stat puternic, profesionist, eficient, iar opțiunile lor justifică analizele critice și soluțiile politice alternative. În același timp, însă, insatisfacția mea sau a oricărui cetățean român în raport cu lipsa de performanță a statului nu poate și nu trebuie să fie confiscată de Kremlin, în beneficiul Rusiei.
În condițiile în care tabloul geopolitic actual este cel mai complicat din ultimii 75 de ani, nu putem să continuăm să acționăm ca și cum pe noi nimic nu ne poate afecta. Noi toți, nu numai politicienii, ar trebui să fim responsabili. Noi toți, nu numai jurnaliștii sau alți formatori de opinie, ar trebui să cântărim mai bine mesajele publice pe care le promovăm sau față de care ne asociem. Fiecare dintre noi (politician, profesor, medic, șofer, polițist, student, pensionar) ar trebui să înțeleagă că un stat nu poate fi puternic fără ca noi – fiecare dintre noi – să fim serioși.
Evident, peste tot și de când este lumea, cei care se autointitulează „lideri” sau „oameni de stat” dau tonul … Eu sper în capacitatea actualilor lideri români de a seta acest „ton”, fără să le fie mintea tulburată de cele patru rânduri de alegeri, din 2024, moment extrem de delicat pentru orice democrație, pe timp de furtună geopolitică.
