Astăzi, 1 octombrie, este „Ziua internațională a persoanelor vârstnice”. Mulți seniori din România o numesc însă „ziua pensionarului”. Așa fac și cei 22 de vârstnici pe care reporterii Libertatea i-a însoțit într-o excursie de o zi la mare. Seniorii societății, bunicii generației noastre, despre care statisticile brute zic că doar 7% își permit să călătorească măcar o zi pe an.
Un drum București-Constanța poate dura între 2 ore jumate și 57 de ani. „Am revăzut plaja Modern după 57 de ani. A fost minunat să-mi amintesc de copilăria mea!”, spune o pensionară în vârstă de 68 de ani. Contextul este o excursie de o zi la mare organizată de ONG-ul „Niciodată singur”. La malul Mării Negre, pentru o după-amiază s-a creat o imagine inedită: copii cu colac și vârstnici cu bastoane calcă cu picioarele goale în apa un pic rece de început de septembrie.
Una din patru persoane de peste 65 de ani se simte singură, conform unei statistici realizate de Monitorul Social.
Trei din zece vârstnici nu au cu cine socializa sau o persoană pe care să se bazeze la nevoie, arată un studiu național realizat în mediul urban, în anul 2021 la solicitarea Asociației „Niciodată Singur”.
Vânt, mare, amintiri
Excursia începe la 7 dimineața cu câte o declarație pe proprie răspundere, că fiecare excursionist este apt pentru asta. În autocar sunt 22 de vârstnici și tot atâția voluntari; șoferul, un ghid turistic și o voluntară de la Crucea Roșie.
Plecarea spre litoral
Revederea
– Bună dimineața, mare!
– Plaja asta n-am văzut-o de 55 de ani, de când eram copilă.
– N-am mai fost pe Plaja Modern de când aveam 15 ani.
– N-am mai văzut marea de foarte de mult timp. Pfffff… să zic așa 25 de ani.
– De vreo 16 ani, de când a decedat soția…
– N-am mai fost de 10 ani la mare. Ultima dată…. cu nepoții.
– Făceam aerosoli cu nepotul în brațe, dimineața și seara.
Momentul pensionării
Doamna Croitoru este o femeie firavă, de 78 de ani, care are mereu un pulover pe spate, indiferent de temperatură. Se descalță imediat ce coboară din autocar. Calcă pe asfaltul cald și apoi intră pe plajă. Întinde un cearșaf colorat pe nisip și se așază pe el. Privind spre mare își amintește de momentele izolării din timpul pandemiei COVID-19: „O etapă grea a fost când nu ne lăsau să ieșim din casă. Pentru un om care stă singur e un întuneric absolut.”
Doamna Croitoru, 78 de ani
Nu mai ține minte când a văzut ultima dată marea, au trecut ani buni de atunci. „Nu mi se pare diferit, numai ca vântul ăsta nu e prietenos. Nu distingem bine vuietul mării de la vânt”, spune de pe plajă doamna Croitoru.
A lucrat ca inginer mecanic, iar după ce a ieșit la pensie a continuat să lucreze în contabilitate până la vârsta de 73 de ani. A considerat asta drept ceva absolut necesar.
Când ieși la pensie e un moment în care ești derutat: ce faci? Te și bucuri, dar apoi te întrebi ce urmează să îți oferi ca viața să aibă cât de cât coloratură.
Doamna Croitoru:
Frecventează activitățile de la ONG-ul „Niciodată singur” din decembrie anul trecut.
Printre activitățile asociației se numără și faptul că fiecare vârstnic este pus în legătură cu o persoană care o vizitează și sună periodic. Doamna Croitoru este vizitată de o voluntară de două ori pe lună. „Eu nu m-am gândit niciodată că există tineri cărora să le facă plăcere să discute cu noi.”
Mulți dintre seniori au vrut să simtă apa mării printre degete.
Marea cadou înainte și după aniversare
Doar o mică parte din seniorii români își permit să călătorească măcar o zi pe an.
O doamnă din grupul de excursioniști a împlinit 70 de ani în urmă cu câteva zile. O alta va împlini 86 de ani peste două zile. Se plimbă cu bastonul pe marginea apei, să îi treacă apa peste tălpi. „E cel mai frumos cadou.”
Mariana și Ionela sunt două pensionare care abia au împlinit 70 de ani. Sunt născute în același an – 1953 , aceeași lună – septembrie și au avut aceeași meserie – contabile.
S-au cunoscut exact în urmă cu un an, când s-a făcut o petrecere cu toți sărbătoriții din luna respectivă la sediul asociației. „Eram așa de emoționată de ziceai că împlinesc 18 ani”, își amintește Mariana.
În câteva săptămâni, prietenia lor a depășit cadrul evenimentelor organizate.
Doamna Mariana nu a mai fost la mare de trei ani. De pe plajă, rememorează prima excursie la mare. „Îmi amintesc că am venit cu trenul toată noaptea, sau, mă rog, cât oi fi mers. Cert e că am ajuns dimineața, pe vremea aia cazările erau oamenii cu cheile. Și am zis – nu am timp să îmi iau cazare și m-am dus pe plajă cu tot cu valiză.” Pe atunci avea 18 ani.
Paula, are 75 de ani, dar spune că are 74. E o glumă pe care o face frecvent, mărturisește tot ea. Spune că „trăiesc din rezerve, nu din pensie.” A fost croitoreasă .„Câte macramee am lucrat, fetelor! Și acum le-am băgat în ladă că nu se mai poartă.” Alături de ele are și o colecție de bibelouri, care îi servesc drept amintiri și îi e milă să le arunce.
Doamna Paula, 75 de ani
„E grea singurătatea. Aștepți un telefon…”, oftează.
„Toate ingredientele pentru a fi singuri”
Singurătatea este o realitate despre care nu vor să vorbească, chiar dacă spun că „au toate ingredientele să fie singuri”: sunt văduvi, copiii au plecat la ei acasă.
Dar astăzi marea le îndulcește singurătatea. Excursia de o zi la mare include și o scurtă plimbare. Când urcă scările spre restaurant, o doamnă povestește că ea stă la etajul al doilea și că nu folosește niciodată liftul – antrenament. La coborâre, Grigore, 69 de ani, explică modalitatea de a păși pe scări „elegant, să pășești cât mai rar, ca să-ți protejezi rotula”.
Domnul Grigore, 69 de ani
„Niciodată singur”
„Niciodată singur” înseamnă aproximativ 300 de beneficiari în 10 orașe din țară. Dar cifra se schimbă de la o săptămână la alta, pentru că oamenii mor, explică Dana Gonț, jurnalistă și manager de comunicare.
„Se construiește o relație. În golul ăla în care nu e nimeni încercăm să punem pe cineva”, rezumă Dana Gonț filozofia de la baza asociației.
Excursia este pusă la cale de ONG-ul „Niciodată Singur”
Bucuria de a oferi timp
Marinela are 57 de ani și este voluntară de aproximativ un an jumate. Face asta dintr-un motiv simplu: „Satisfacția de a putea să sprijin și să ajut pe cineva cu cel mai valoros lucru: timpul.”
„Beneficiarul” ei este un domn de 86 de ani. Vorbesc la telefon la fiecare două zile, l-a învățat să folosească Whatsapp-ul, stau de povești pe banca din fața blocului lui.
Crede că o ajută și experiența pe care o are de acasă, din interacțiunea cu mama și soacra ei.
„Mare albastră, la revedere”
„Mare albastră, la revedereeee! Paaaaa, mare albastră!”, spun câțiva în timp ce fac cu mâna în aer și apoi grupul de excursioniști pensionari se întoarce la autocar. Plimbarea se termină cu aplauze în semn de mulțumire și urări de sănătate. La finalul zilei, telefonul afișează 8.700 de pași.
