Republica Moldova va avea o nouă lege a cetățeniei. Cunoașterea limbii române poate deveni obligatorie

Republica Moldova va avea o nouă lege a cetățeniei. Cunoașterea limbii române poate deveni obligatorie

Mircea Eșanu, directorul Agenției Servicii Publice (ASP) din Republica Moldova, a anunțat, marți, că se lucrează la o nouă lege a cetățeniei, una mai aspră, în care s-ar putea cere persoanelor care doresc să obțină cetățenia moldovenească să cunoască limba română, relatează TV8.md.

Directorul Agenției Servicii Publice a ținut să precizeze că, în acest moment, și în România se lucrează la înăsprirea procedurilor de obținere a cetățeniei și că autoritățile din Republica Moldova colaborează strâns cu cele de la București.

„În România este un exercițiu de modificare a legii, înăspresc extrem de serios, conform rigorilor europene. Și noi lucrăm la noua lege, sunt sigur că până la sfârșitul lunii mai, vom înainta Guvernului o nouă lege a cetățeniei, care va fi mai aspră, mai dură. Nu exclud (n.r. – să fie obligatorie cunoașterea limbii române), e opțiunea legislatorului. Pentru asta optează partea română”, a declarat Mircea Eșanu.

Șeful ASP a adăugat că înăsprirea legii cetățeniei „nu este o decizie neapărat proastă” în circumstanțele actuale regionale.

Totodată, Mircea Eșanu a mai subliniat că numărul refuzurilor de acordare a cetățeniei este în creștere. Dacă în 2022 au fost respinse cererile a 65 de persoane, în primele luni ale acestui an au fost refuzate 67 de cereri.

„Jumătate sunt cu dosare incomplete. Pe cele care au falsuri în acte le facem pachet și le expediem colegilor de la CNA”, a precizat Mircea Eșanu.

Oficialul moldovean a dat asigurări că toate cererile sunt examinate minuțios, inclusiv cele depuse în trecut, pentru a identifica orice schemă frauduloasă și a putea revoca cetățenia, dacă va fi cazul.

FOTO: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *