REVIEW Hogwarts Legacy, la un an de la lansare: Jocul preferat al tuturor fanilor Harry Potter, cu bune și cu rele

REVIEW Hogwarts Legacy, la un an de la lansare: Jocul preferat al tuturor fanilor Harry Potter, cu bune și cu rele

În universul captivant al seriei Harry Potter, creat de maestra în storytelling J.K. Rowling (mă refer la scriitoare, nu la omul J.K. Rowling, cu toate declarațiile ei de prost-gust), fiecare colțișor al lumii vrăjitorești este plin de mister, aventură și magie. Fanii Harry Potter pot explora propriul lor drum prin această lume fermecată într-un mod cu totul nou, prin intermediul jocului mult așteptat „Hogwarts Legacy”.

Screenshot din Hogwarts Legacy pe PS4

Voi povesti în acest articol experiența mea cu Hogwarts Legacy, la un an de la lansare, terminat 100% pe Playstation 4, în casa Gryffindor. Nu am contorizat cu exactitate cât mi-a luat să-l termin, ce timp am avut la nu știu ce misiune, dar per total am jucat aproximativ o sută de ore în două luni, în urma cărora am obținut trofeul de platină, adică cel mai mare, pe care doar 0.7% dintre jucători îl iau. Da, cam atât de obsedată am fost.

P.S.: Vor fi spoilere. Nu mari, dar oprește-te cu cititul aici, dacă nu vrei să știi absolut nimic înainte să joci.

E important de menționat, încă de la început, că Hogwarts Legacy are loc în 1890, cu exact 90 de ani înainte de a se naște Harry Potter. Deci, unele evenimente pe care le știi din cărțile și filmele Harry Potter încă nu s-au petrecut, așadar nu apar în joc.

Anunțat inițial în septembrie 2020 și amânat pentru o lansare ulterioară, în 2023, „Hogwarts Legacy” le oferă jucătorilor o experiență completă a vieții la Hogwarts, cu toate aventurile, lecțiile de magie și pericolele care vin odată cu aceasta. „Hogwarts Legacy” se diferențiază și aduce ceva nou în peisajul jocurilor de aventură cu tematică magică, oferind o experiență unică în cadrul universului Harry Potter.

Una dintre cele mai așteptate caracteristici ale „Hogwarts Legacy” este posibilitatea de a-ți personaliza propriul vrăjitor sau vrăjitoare și de a-i ghida destinul în această lume magică. De la alegerea casei în care vei fi repartizat la Hogwarts, până la dezvoltarea abilităților magice și explorarea unui vast teritoriu, jucătorii vor avea controlul asupra propriei lor povești.

Fiecare decizie pe care o iei va influența cursul jocului, consolidând reputația ta în rândul colegilor și al profesorilor sau, dimpotrivă, atrăgând atenția întunericului care se ascunde în umbrele castelului. Cu multiple căi de progres și o gamă variată de abilități magice de explorat, „Hogwarts Legacy” promite să ofere o experiență de joc captivantă și personalizată.

Cu o lume vastă și detaliată de explorat, „Hogwarts Legacy” promite să ducă jucătorii dincolo de zidurile familiare ale castelului Hogwarts. De la întinderile verzi ale Pădurii Interzise, până la împrejurimile fascinante, dar periculoase de pe World Map, aventura se întinde pe întreg teritoriul lumii vrăjitorești.

În timp ce se străduiesc să înțeleagă forțele întunecate care se ridică în umbră și să descopere secretele ascunse ale istoriei vrăjitorilor, jucătorii vor întâlni personaje familiare din seria Harry Potter, precum și noi figuri și creaturi magice care populează această lume fermecată.

Experiența mea jucând Hogwarts Legacy pe PS4

Înainte de toate, trebuie să spun că sunt mare fan Harry Potter încă de mică, am citit cărțile, am văzut toate filmele de zeci de ori, am casa plină de chestii cu Harry Potter, mă duc la escape room-uri cu tematica HP, deci nivelul ăla de nebunie. Era evident că trebuie să joc și acest joc și, automat, chiar dacă nu e 100% realizat OK, normal că mi-a plăcut foarte mult și am fost foarte încântată și m-am despărțit greu de el când l-am terminat. Deși pot să mai intru oricând în el și să mai fac lucruri, pentru că e un joc open-world, deci, practic, nu se termină niciodată și poți reveni oricând în universul magic și să te mai bați cu vreun goblin care s-a respawnat.

Să încep cu părțile bune. Așadar, mi-am primit scrisoarea de acceptare la Hogwarts și am pornit la drum prin misiunile variate și fermecătoare, prin învățarea de vrăji captivante pe care le știam deja din filme, prin toate creaturile fantastice, dar și prin altele noi și, desigur, prin coloana sonoră specifică filmelor HP. Main quest-ul este foarte interesant, cu numeroase challenge-uri pe care trebuie să le rezolvi, povești interesante, dar și side quest-urile au farmecul lor aparte.

În primul rând, mi-a plăcut foarte mult grafica și cum arată jocul în general. Chiar te transpune în poveste și simți că faci parte din universul magic al copilăriei tale. Dar mai tehnic vorbind, când vine vorba de setările grafice ale jocului Hogwarts Legacy, întrebarea referitoare la fidelitate versus performanță ar putea fi în mintea ta. Fidelitatea optează pentru vizualuri impresionante pentru tehnologii mai avansate, iar performanța sacrifică unele aspecte HD în favoarea eliminării frame drop-urilor.

Ți-aș sugera să optezi pentru fidelitate în locul performanței în Hogwarts Legacy – de preferință Fidelitate cu Ray Tracing, care este a treia opțiune pe lângă cele două moduri principale tradiționale. Acest lucru îți permite să obții cea mai bună experiență vizuală din joc, deoarece modul Performanță scade calitatea grafică.

Hogwarts Legacy_20240318152702

Apoi, mi-a plăcut foarte mult cum au fost conturate personajele din joc. Personajele cu care îți vei petrece cea mai mare parte a timpului sunt colegii de clasă cu care te vei împrieteni în campus, te vor însoți în anumite misiuni și te vor ajuta să-ți îmbunătățești abilitățile ca utilizator de magie. Majoritatea sunt memorabile, precum Sebastian, un Slytherin înflăcărat și flexibil din punct de vedere moral, sau Natsai, Gryffindorul inteligent și de neclintit. Petrecerea timpului cu ei și cu mulți alții, cu profesorii, dar și îmbunătățirea legăturilor mele sociale prin misiunile de relație au făcut șederea mea la Hogwarts cu atât mai plăcută.

Mai mult decât atât, am fost plăcut surprinsă că universul Hogwarts Legacy este plin cu aproape tot ce mi-am dorit într-un joc HP. Te vei trezi că explorezi sălile misterioase și pasajele secrete din castel, vei zbura în jurul Pădurii Interzise pe o mătură și vei explora peșteri întunecate luminate doar de strălucirea vrăjii tale Lumos. Dezvoltatorii de la Avalanche au surprins atât de bine aspectul și senzația Wizarding World, încât am fost uimită doar că mă aflu acolo, indiferent în ce misiune am fost învăluită.

Desigur, mi-a plăcut ingeniozitatea puzzle-urilor, cum poți folosi spell-uri diverse ca să le rezolvi, cum trebuie să-ți pui puțin mintea la contribuție, chiar dacă joci pe modul Easy. În plus, în zona de Combat, vrăjile și combinațiile pe care trebuie să le faci între ele contra inamicilor, ca să obții niște achievment-uri, sunt absolut fantastice.

Ai atât de multe posibilități în Hogwarts Legacy! M-a bucurat enorm că am avut acces la Room of Requirement pe care mi-am decorat-o cum am vrut eu, mi-am făcut propriile mele “acvarii” în medii diferite, unde am pus fantasticele creaturi pe care le-am prins, le-am hrănit, am avut grijă de ele. Foarte drăguță partea asta, chiar te relaxează și poți să stai ore în șir să-ți creezi propriul tău univers magic.

Lucruri mai puțin plăcute din Hogwarts Legacy

Dar, chiar dacă sunt eu înnebunită și fascinată de acest univers, nu înseamnă că am închis ochii la anumite greșeli de programare, bug-uri etc pe care le voi detalia imediat.

Unul dintre bug-urile pe care le-am observat a fost că, după ce mi-am terminat toate misiunile (Quests), am început să colecționez chestiile necesare pentru a face 100% jocul și m-am lovit de necontorizarea anumitor item-uri în categoriile din care făceau parte. Spre exemplu, am adunat toate Collection Chests din castel (care îți aduc obiecte în Collections) și nu apăreau în lista care-ți arată câte Collections Chests mai ai de căutat, de pe hartă. Asta poate fi derutant, pentru că nu știi dacă și câte item-uri mai ai de adunat.

Apoi, o altă eroare, cred, este că nu toate Merlin Trials (puzzle-uri pe care trebuie să le faci) și Magic Hotsposts apar pe hartă și te confuzează puțin, pentru că nu știi unde sunt. Nu știu dacă asta a fost făcut intenționat de creatorii jocului, ca să fie mai greu să găsești ultimele lucruri…

De asemenea, am obținut Collector’s Trophy fără să adun toate item-urile necesare. Din nou, o eroare. Ca să obții acest trofeu, trebuie să colecționezi mai multe obiecte din mai multe categorii, iar eu mai aveam vreo 3-4 la două categorii. Și, totuși, am obținut trofeul. M-am bucurat, desigur, dar aveam ambiția de a le găsi pe toate.

Încă un lucru care m-a stresat este că fiecare ușă din Hogwarts pe care intri are un scurt ecran de încărcare și aștepți câteva secunde. La fel și când te teleportezi prin Floo Flames – aștepți mai mult. Dar este de înțeles, deoarece există atât de mult content în acest joc.

Cu toate astea, Hogwarts Legacy este un joc care surprinde esența universului Harry Potter și le oferă fanilor posibilitatea de a-și trăi propriile povești în această lume magică. Este mai mult decât un simplu joc. Este o poartă către o lume magică ce a captivat imaginația generațiilor de-a lungul anilor. Și unde mai pui faptul că iei un joc și poți să-l joci de patru ori, pentru fiecare casă (Gryffindor, Slytherin, Ravenclaw și Hufflepuff)? Un mic spoiler, de final: chiar trebuie să joci fiecare casă până la un anumit punct, dacă vrei să câștigi trofeul de Platină. Dar te las pe tine să afli acest lucru și să te bucuri de povestea magică.

Un joc cu care pot să îl compar este The Witcher 3: Wild Hunt. Similaritățile ar fi că ambele jocuri sunt RPG-uri de acțiune cu lumi vast deschise și o poveste epică. Diferențele ar fi că, deși „Hogwarts Legacy” este situat într-un univers magic, similar cu cel din „The Witcher 3”, stilul de joc și povestea sunt diferite. „The Witcher 3” este mai matur și mai orientat spre adulți, cu teme mai întunecate și o poveste mai complexă, în timp ce „Hogwarts Legacy” este mai accesibil și se adresează unui public mai larg.

Creatorii jocului au declarat de curând că vor face niște free update-uri în vara aceasta. Eu sper și m-aș bucura să fie update-uri la aceste bug-uri, ca să nu mai inducă în eroare jucătorul. Oricât de mult aș iubi un joc, nu-mi oferă satisfacție deplină dacă nu-l fac corect. În orice caz, cum am mai spus, fiind un joc open-world este de apreciat munca dezvoltatorilor, deci bravo lor! Ah, și vreau neapărat în Hogwarts Legacy 2 să pot juca Quidditch și să folosesc spell-uri de pe mătură!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *