Revoltă în justiție: Judecătorii din Satu Mare au organizat un protest. Se judecă doar cauzele urgente

Revoltă în justiție: Judecătorii din Satu Mare au organizat un protest. Se judecă doar cauzele urgente

În cadrul întâlnirii, magistraţii şi-au exprimat un punct de vedere cu privire la scrisoarea deschisă a preşedinţilor curţilor de apel vizând Ordonanţa privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pusă în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor în data de 13 decembrie 2023.”În urma dezbaterilor purtate, Adunarea generală a judecătorilor de la Tribunalul Satu Mare, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, a adoptat Hotărârea nr. 9 din data de 14 decembrie 2023, prin care s-au stabilit următoarele: Susţine poziţia preşedinţilor curţilor de apel exprimată în scrisoarea deschisă adresată puterii executive, vizând proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative precum şi pentru prorogarea unor termene, pusă în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor în data de 13 decembrie 2023″, precizează comunicatul, citat de Agerpres.

Presa internațională explorează ipoteza șoc a refacerii Austro-Ungariei. De ce cântă cele două țări după aceeași partiturăDe asemenea, s-a luat decizia de a susţine poziţia exprimată de către Consiliul Superior al Magistraturii prin scrisoarea adresată ministrului Justiţiei, referitoare la proiectul de ordonanţă de urgenţă.Prin urmare, judecătorii au anunţat că, în semn de protest, activitatea de judecată în cadrul Tribunalului Satu Mare se va limita pe perioadă nedeterminată, începând cu data de joi, doar la judecarea cauzelor urgente.

Surpriză în statistica oficială: Un municipiu din România se află în topul oraşelor europene privind calitatea vieţii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *