Recomandările unui oficial al BNR. Cum ar putea românii să economisească bani: „Refolosiți niște lucruri. Deja trăiţi cu mult peste posibilităţi!”

Recomandările unui oficial al BNR. Cum ar putea românii să economisească bani: „Refolosiți niște lucruri. Deja trăiţi cu mult peste posibilităţi!”

Un oficial al BNR spune cum ar putea românii să economisească sume de bani. Totodată, acesta trage un semnal de alarmă privind traiul pe care îl duc mulți dintre cetățeni, stârnind un val de reacții.

Cum pot românii să economisească bani. Avertisment din partea unui oficial al BNR

Valentin Lazea, economist-şef al Băncii Naționale a României susține că multe persoane au un nivel de trai care le depășește posibilitățile financiare reale. Cu alte cuvinte, unii români preferă să își facă plăcerile, chiar dacă pentru asta sunt nevoiți să împrumute bani.

Tot mai mulți dintre aceștia nu economisesc. Ei preferă să își cumpere lucruri care nu le sunt neapărat necesare. De altfel, economistul atrage atenția că doar 11 la sută din deșesuri sunt reciclate și consumul e din ce în ce mai mare.

Valentin Lazea susține că nivelul de trai nu va mai crește și că mulți dintre români duc o viață cu mult peste posibilități. El recomandă să refolosească ori să repare lucrurile. Totodată, oamenii sunt sfătuiți să aleagă mai mult deplasarea cu mijloacele de transport în comun.

„Consumaţi cu mult mai mult decât meritaţi şi decât produceţi”

Economistul BNR mai spune că românii consumă mai mult decât „merită și decât produc”. „Nu vă mai aşteptaţi să vă crească nivelul de trai! Deja trăiţi cu mult peste posibilităţi!

Faceţi mai bine să refolosiţi nişte lucruri. Să le reparaţi. Să mergeţi mai mult cu mijloacele de transport în comun. Consumaţi cu mult mai mult decât meritaţi şi decât produceţi”, este declarația lui Valentin Lazea, care a stârnit zeci de reacții în mediul online.

De asemenea, oficialul Băncii Naționale a României spune că cetățenii împrumută circa 140 de miliarde, în fiecare an, de la instituțiile bancare. De altfel, alți experți fiscali consideră că împrumuturile sunt justificate dacă o persoană vrea să își cumpere o casă, însă nu pentru alte plăceri minore, precum călătoriile.

Pe de altă parte, românii de rând nu îi împărtășesc opinia și cred că, în vremurile actuale, nu așa se pot face economii. „Nu prin asta se face economie. Am ajuns în secolul ăsta să purtăm şi noi lucrurile mai noi, mai curate.

Nu ne apucăm să ne coasem din nou ciorapii, hainele. Ce putem repara, televizoarele de 7 ani, preferăm să le schimbăm, sunt depăşite”, a transmis un bărbat pentru Observator News.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *