Revoltător: podul de Brăila se deșurubează cu mâinile goale, la nici două luni de la inaugurare! Nereguli grave la cea mai scumpă construcție din România – VIDEO

Revoltător: podul de Brăila se deșurubează cu mâinile goale, la nici două luni de la inaugurare! Nereguli grave la cea mai scumpă construcție din România – VIDEO

Din imaginile publicate pe Tik Tok se poate vedea cum unele șuruburi nu sunt strânse deloc, putând fi scoase cu mâna. Alte șuruburi sunt strânse, dar sunt strânse atât de slab încât pot fi desfăcute cu mâna. „Ce ai făcut, mă nene, mă? Tot podul așa este. Nimic nu-i strâns. E făcut la fantezie”, susține autorul filmării.

Au apărut primele denivelări la podul suspendat de la Brăila. Ce explicații are CNAIR

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila – cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră – a fost inaugurat într-o ceremonie fastuoasă la care au luat parte mai mulţi oficiali ai statului.

La ceremonie au participat preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, premierul Marcel Ciolacu, dar şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

Lungimea totală a podului este de 1.974,3 metri; înălţimea turnurilor este de aproximativ 193 metri de la partea superioară a fundaţiei, iar podul are 3 deschideri.

Citește și Caracatița din spatele podului de la Brăila. Cine este implicat? Dezvăluiri explozive la Culisele Statului Paralel

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *