Roboții dotați cu Inteligență Artificială au declarat că pot conduce lumea mai bine decât oamenii

Roboții dotați cu Inteligență Artificială au declarat că pot conduce lumea mai bine decât oamenii

Mai mulţi roboţi umanoizi echipaţi cu inteligenţă artificială au luat cuvântul vineri, în timpul unei conferinţe organizate de ONU la Geneva, pentru a spune că vor putea într-o bună zi să conducă lumea mai bine decât oamenii, scrie Agerpres, care preia AFP.

Ei consideră totodată că oamenii ar trebui să dea dovadă de prudenţă în faţa inteligenţei artificiale (IA) şi au recunoscut că nu stăpânesc deocamdată emoţiile umane.

Roboţii în cauză – unii dintre cei mai avansaţi din lume – au participat în această săptămână, alături de peste 3.000 de persoane, la „Summitul Global de Inteligenţă Artificială în Slujba Binelui”, organizat de UIT (Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor), o instituţie din cadrul ONU specializată în noile tehnologii.

În timpul summitului, experţi, directori şi reprezentanţi ai companiilor participante au discutat despre necesitatea elaborării unor reguli care să garanteze că noile tehnologii sunt utilizate în scopuri benefice pentru omenire, precum lupta împotriva foametei sau împotriva schimbărilor climatice.

„Noi nu avem aceleaşi prejudecăţi sau emoţii care pot afecta luarea deciziilor”

„Câtă tensiune există în această tăcere”, a spus unul dintre roboţi în debutul conferinţei de presă, ținută doar în limba engleză.

Întrebată despre capacitatea lor de a conduce lumea, Sophia, un robot dezvoltat de Hanson Robotics, a fost foarte clară: „Roboţii umanoizi pot să conducă cu un nivel de eficienţă mai mare decât cel al liderilor umani”.

„Noi nu avem aceleaşi prejudecăţi sau emoţii care pot uneori să afecteze adoptarea deciziilor şi putem să analizăm cu rapiditate mari cantităţi de date pentru a lua cele mai bune decizii”, a adăugat robotul.

Însă Sophia a dat şi câteva asigurări: „colaborarea între oameni şi IA poate să creeze o sinergie eficientă” şi să permită „realizarea unor lucruri mari”.

Avertisment: Inteligența Artificială riscă să ne facă să trăim un adevărat coşmar

Cercetările din domeniul IA, în special cele care privesc inteligenţa artificială generativă, sunt în plin avânt, iar ONU a cerut crearea unor reguli şi limitări, pentru ca aceste tehnologii să aducă beneficii pentru omenire, fără să o pună în pericol.

În absenţa unor astfel de reglementări, IA riscă să ne facă să trăim un adevărat coşmar, a avertizat în această săptămână secretarul general al UIT, Doreen Bogdan-Martin, descriind o lume cu milioane de locuri de muncă în pericol şi pe cale să devină o victimă a dezinformării, precum şi „tulburări sociale, o instabilitate geopolitică şi disparităţi economice la o scală pe care nu am văzut-o niciodată în trecut”.

Răspunsul unui robot, întrebat dacă îi va minți pe oameni

În aceeaşi conferinţă de presă de vineri, robotul umanoid Ameca a dat asigurări spunând că lucrurile vor depinde de felul în care IA va fi întrebuinţată: „Trebuie să fim prudenţi, dar şi entuziasmaţi de ideea că aceste tehnologii pot să ne îmbunătăţească viaţa în numeroase privinţe”.

La întrebarea unui jurnalist care dorea să ştie dacă roboţii ar putea să îi mintă pe oameni, Ameca a răspuns astfel: „nimeni nu va putea să ştie vreodată cu certitudine, dar eu pot să vă promit că voi fi mereu onestă şi sinceră cu voi”.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *