Ne leagă încă poduri vechi, de pe vremea Uniunii Sovietice. Vămile românești sunt neîngrijite. De aici se poate porni.
Sună cinic, dar războiul Rusiei contra Ucrainei și felul în care Moldova a reacționat au rezolvat structural elemente-cheie ale politicii și economiei de la Chișinău.
Cinci elemente centrale au fost modificate total:
Migrația forței de muncă spre Rusia s-a stopat total.
Din jucător important economic în RM, Rusia devine, cel puțin acum, un jucător secundar.
Rusia pierde controlul energetic în RM.
Partidele își schimbă discursul și nu vor să se mai asocieze cu Kremlinul, chiar și cele proruse.
Limba română începe să devină în RM singurul instrument lingvistic funcțional chiar pentru ruși – fenomen nou în RM.
În cele ce urmează voi încerca să dezvolt subiectul din altă perspectivă și să arăt cum schimbă și cum poate schimba acest război poziția și rolul României în raport cu Republica Moldova.
Atenție: nu de pe o poziție de putere a României, ci de pe o poziție care să ajute la dezvoltarea reciprocă. Moldovenii sunt foarte sensibili la „frați mai mari”.
România devine principalul partener economic al Republicii Moldova
Schimburile economice dintre România și Republica Moldova s-au ridicat la 3,5 miliarde de dolari în anul 2022. Au crescut cu 50%, iar România a devenit un lider incontestabil economic (sursa).
Anul 2022 a fost un an-record în schimburile bilaterale economice București – Chișinău. Poziționarea fermă din timpul războiului a contribuit esențial la asta.
În ianuarie-iunie 2023, principala țară de destinație a exporturilor de mărfuri din RM a fost România, cu 31,6%, mult peste locul doi, care este Ucraina, cu 17,6% (sursa).
Și la importuri, lucrurile stau la fel: în ianuarie-iunie 2023, în topul țărilor de origine a importurilor de mărfuri în RM s-a regăsit pe primul loc România, cu 15,6% din total importuri, devansând Ucraina (13%) și China (10,5%).
Evident, trendul acesta începuse de ceva timp, pentru că Rusia deja era într-un război hibrid și dificultățile economice durau de ceva vreme.
Însă războiul a schimbat radical situația aceasta, iar România practic a preluat rolul vechi al Rusiei – având o poziție privilegiată: limbă comună, cultură comună, apropiere geografică, istorică și faptul că este parte a UE, care-i dă o stabilitate și multe avantaje.
Va ști România să se folosească de această posibilitate nouă unică apărută în urma acestui război? Rămâne de văzut: totul se află în capacitatea de viziune, strategie și gestiune politică a liderilor celor două țări.
Vor reuși oare să construiască politici bilaterale economice și sociale care să ajute dezvoltarea celor două state sau vor cădea pradă micilor interese de clan și grup ori veșnicelor și sforăitoarelor discursuri patriotarde și construcții de „poduri de flori”?
Fiecare al treilea moldovean are și cetățenie română
Chiar dacă stăm destul de prost cu datele statistice, știm un lucru sigur: destinația principală a celor care pleacă din Republica Moldova este România. Aproape 50.000 de imigranți s-au stabilit definitiv în România în 2021. Dintre imigranţii definitiv stabiliţi în România, 62% veneau din Republica Moldova (sursa).
La acest capitol, lucrurile sunt mai complicate, pentru că există acel proces de redobândire a cetățeniei. Știm câți cetățeni ai RM au acum și cetățenia română?
Acum doi ani, datele spuneau așa: numărul cetățenilor moldoveni care au cetățenia română a crescut semnificativ în ultimii 20 de ani și a ajuns astăzi la peste 640.000. Conform Ministerului Justiției, în total au fost depuse aproape 800.000 de cereri, din care peste 140.000 așteptau încă să fie soluționate la finele lui 2020 (sursa).
În ultimii ani, procesul s-a accelerat și deja se vehiculează cifra de un milion. Practic, la un calcul meschin putem spune că fiecare al treilea cetățean moldovean este și cetățean român. E o cifră impresionantă: chiar dacă știm că mulți dintre cei care își iau cetățenia nu rămân în România.
Unii pleacă în UE, alții rămân în RM. Însă statutul lor juridic și posibilitățile oferite de actul și cetățenia română (parte a UE cu anumite drepturi diferite de cele a cetățeniei RM) schimbă radical situația. Iar asta pe termen mediu și lung va avea un efect politic important.
Peste 100.000 de tineri moldoveni s-au școlit în România
La acest capitol este foarte important proiectul Burse pentru elevi și studenți, care aduce anual un număr impresionant de tineri din Basarabia la studii în România.
Știm că anual, statul român a acordat între 2.500 și 5.000 de burse universitare și preuniversitare. Dacă facem un calcul, vedem că în 33 de ani, prin universitățile și liceele din România au trecut între 82.500 și 165.000 de moldoveni. Cifra reală este cred eu în jur de 150.000 de bursieri moldoveni ai statului român.
Nu știm câți rămân și câți pleacă, dar sigur acesta este cel mai coerent și consecvent proiect în această relație bilaterală de lungă durată. Din păcate, nu e gândit până la capăt, dar cu siguranță are efecte de bătaie lungă, care merită o analiză separată.
Situația energetică
Partea energetică e o temă mereu în ceață și greu de deslușit prin toate zonele ei gri, însă este evident că odată cu declanșarea războiului, RM își schimbă radical strategia energetică. Ea încearcă să scape de dependența totală de Rusia.
„Republica Moldova e o țară întru totul dependentă de importurile de energie. Până nu de mult, era complet dependentă de Rusia (via Transnistria) și de Ucraina pentru aceste importuri. Înainte de criză, marja de producție proprie de electricitate a Republicii Moldova era de 10%-25%, în funcție de perioada anului. Din importuri, 70% veneau din Transnistria, 30% din Ucraina. Pe 11 octombrie, Ucraina, care are aproape jumătate din infrastructura energetică avariată de bombardamente, a sistat livrările de electricitate”. (sursa)
România a intervenit foarte repede în momentul în care Republica Moldova a rămas fără electricitatea din Ucraina.
Pe 13 octombrie 2022, Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență, conform căreia „în situații excepționale cauzate de efectele războiului din Ucraina asupra siguranței în furnizarea cu energie electrică a Republicii Moldova, producătorii de energie electrică au obligația să încheie contracte bilaterale, în limita cantităților disponibile” în favoarea Republicii Moldova. Pe 14 octombrie, România începea să furnizeze energie electrică pentru țara vecină. (sursa)
„În acest moment, dincolo de fluctuațiile de pe-o zi pe alta, în medie, cam 90% din electricitatea de care are nevoie Republica Moldova vine din România. Altfel spus, și necesarul lor e mai mic”. (sursa)
Vămile noastre arată mai rău decât cele moldovenești
Mai întâi aș porni de la designul instituțional. Sună puțin pretențios, dar o putem exemplifica: WC-urile din vămi.
Marea parte a instituțiilor noastre în raport cu cetățenii arată jalnic: de la infrastructură la stilul administrativ al birocrației – cum arată și funcționează birocrația și instituțiile ei, cam așa e și statul.
Iar în relația RM-RO, problema mare sunt vămile. Vămile României – imaginea de intrare în UE arată jalnic spre catastrofal. Vămile noastre arată mai prost decât cele moldovenești: infrastructură veche, neîngrijită, pe alocuri în ruină, cu personal prost îmbrăcat și slab pregătit, cu o atitudine deloc profesională. Nu vorbesc de WC-uri: pur și simplu de neimaginat. Iar asta spune tot despre imaginea țării noastre.
Primul lucru: ar fi de făcut puțină ordine, disciplină profesională și puțină curățenie – să dăm cu var la budă.
Dar cel mai important: trebuie urgent redus timpul de ședere. Asta ar fluidiza enorm de mult traficul și ar produce o imagine incredibil de favorabilă. Dar, în primul rând, ar face viața mai ușoară oamenilor: nu pentru asta avem instituții? Despre povestea asta voi reveni cu un text documentat.
Oameni noi, poduri vechi
România începe să descopere tot mai mult Republica Moldova: se circulă tot mai mult. Moldova devine un punct de atracție. Problema este însă infrastructura de călătorie.
E deja mitologică povestea: România și Republica Moldova sunt încă legate de podurile sovietice. De 33 de ani construirăm doar fumigene patriotarde și „poduri de flori”. Deci urgența: rețelele de circulație.
Cu avionul este enorm de scump: 200 de euro București – Chișinău – București, care se face în 50 de minute. Asta trebuie să fie o rută strategică – maximum 100 de euro. E o soluție simplă: dar nu este viziune.
Soluția mai complicată, dar esențială pe termen mediu și lung? E nevoie urgentă de o linie de cale ferată de „bună viteză” București – Iași – Chișinău cu perspectivă de a uni și Odessa. E nevoie de redus timpul la jumătate – asta ar produce un flux imens de pasageri, ținând cont de proximitatea Ucrainei și de situația actuală.
Da, la calea ferată avem problema cu mărimea ecartamentului moldovenesc-rus. Iarăși apelez la un mit sovietic: ei au schimbat ecartamentul în 48 de ore ca să aibă timp administrația română să plece. La tehnologia actuală se poate face și mai repede. Acest tip de schimbare produce efecte enorme pe termen lung. Dar să avem o minimă strategie și viziune.
Autostrada București – Iași – Chișinău
Mai există veșnica autostradă de care vorbim: Chișinău – Iași – București să se cupleze la încă visatele autostrăzi A7 – A8. Fără a uita că trebuie să unim cu Odessa – aceste infrastructuri vor produce în viitor schimburi esențiale. Sunt semne că se mișcă ceva. Cu podurile de la Ungheni ce se mai aude?
Cel mai important pol de dezvoltare regională ar putea deveni axa Chișinău – Iași: dar despre asta vom vorbi cu altă ocazie. Ca să nu mai zic de cuplarea sudului, care ne-a prins descoperiți infrastructural: zona unde se unește România, Republica Moldova, Ucraina cu acces la cale ferată, drumuri, porturi. Războiul ne-a arătat slăbiciunea, dar și potențialul. E cineva să gândească acolo sus?
Autobuzele românești pentru școli au creat un folclor pozitiv în Republica Moldova
Pentru a nu depăși spațiul, aș mai adăuga câteva lucruri: zona de liber schimb între România, UE și Moldova, care prevede fluiditatea traficului, taxe, facilități etc.; schimbul comercial funcționează însă anevoios.
Mai ales pe zona frontalieră, unde oamenii trebuie să simtă aceste facilități. Sunt multe firme care se deschid de ambele părți. Un exemplu: firme de transport internațional cu mașini și resurse umane din RM se deschid pe la Iași și Vaslui pentru „acte românești” – așa funcționează mai ușor. Pentru asta e nevoie de facilități și de o birocrație mai suplă.
Investițiile statului român în RM să nu mai fie îndreptate spre partide și „elite politice” sau „clădiri simbolice” și Biserică, ci spre instituții și economii sociale de interes public: școli, spitale, grădinițe, instituții culturale, biblioteci, case de bătrâni, drumuri etc.
Dau un exemplu: autobuzele școlare care duc copiii, date de statul român, au devenit în folclorul local „românii ne duc copiii la școală”; oamenii văd ceva pozitiv în asta, în ciuda greutăților prin care trec.
Sau faptul că singurul teatru construit după căderea URSS este făcut de statul român la Cahul. Sau reparația unor grădinițe și spitale – au un efect nu doar de imagine, ci foarte util pentru populație: asta contează în primul rând, bunăstarea și creșterea nivelului de trai al populației.
Firește că e nevoie de o procedură mai ușoară și mai organizată în ceea ce privește redobândirea cetățeniei, accesul la piața muncii, la educația și sănătatea de aici etc. La fel cum e nevoie de condiții mai bune la cămine, burse sociale pentru tinerii din mediile sărace și rurale care vin aici. Dar asta e valabil pentru toți elevii și studenții din RO și RM – ținând cont de situația precară a grosului populației.
Nu ar strica deloc un program susținut special de statul român: schimbarea fondului de carte nu prin donații aleatorii, ci printr-un program profesionist.
Școlile din RM au încă un fond de carte catastrofal, nu că în România ar fi optim – dar e o diferență. Precum și facilități pentru circulația de carte – chiar și cu războiul, cartea rusă e mai ieftină și mai accesibilă decât cartea de limbă română.
Aș putea continua încă zece pagini, dar mă opresc aici: astea ar fi niște direcții minimale de politică ce ar trebui gândite în scopul îmbunătățirii vieții celor de acolo și, de ce nu, și de aici.
