România, parte a unui program NATO de pregătire a piloților pentru aeronave F-16. Mai mulți piloți români sunt antrenați în SUA

România, parte a unui program NATO de pregătire a piloților pentru aeronave F-16. Mai mulți piloți români sunt antrenați în SUA

Piloții români sunt atrenanți la baza aeriană Sheppard din statul american Texasfiind, parte dintr-un program de pregătire al NATO, la care participă în total 14 țări din alianță, relatează, din SUA, pentru Știrile TVR, jurnaliștii Adelin Petrișor și Romeo Stancu.

Programul NATO pentru formarea piloților de vânătoare funcționează în baza Sheppard din 1981. Recent, România a intrat în acest program și a trimis pentru pregătire la baza din Texas absolvenți ai Academiei Forțelor Aeriene.

Formarea unui pilot în acest program costă mai puțin de 1,5 milioane de dolari, iar țările participante plătesc în funcție de numărul de instructori pe care îl au și de cel al piloților pe care vor să-i pregătească.

„Costuri relativ scăzute comparativ cu alte țări care își antrenează piloții în țara lor. Un element care cred că iese în evidență ar fi standardul ridicat la care antrenăm studenții și costul mic. Deci e un avantaj enorm”, a declarat pentru sursa citată căpitanul comandor Radu „Jimmy” Șerban, coordonatorul detașamentului României.

În baza americană se află în prezent 15 români, iar alți șase piloți din țara noastră vor ajunge acolo în luna decembrie.

La programul NATO de la baza Sheppard participă aviatori din SUA, Canada, Belgia, Danemarca, Germania, Italia, Grecia, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Turcia, Marea Britanie și România.

Fotografie cu caracter ilustrativ: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *