ROMÂNIA, RUPTĂ ÎN DOUĂ: Cum arată viața copiilor români care își văd părinții doar o dată pe an: „Când vine mama, simt că plutesc pe un nor”

Doar jumătate dintre părinții care muncesc în străinătate spuneau la începutul verii că au în plan să vină acasă în vacanța de vară să-și vadă copiii, arată un studiu. Maria, o fetiță de clasa a treia din Târgoviște este printre norocoșii care, în această vară, și-a văzut mama plecată la muncă în Austria. Ambele au povestit pentru Libertatea cum și-au organizat familia astfel încât să rămână aproape și de la distanță. În continuare însă există copii români care nu-și văd părinții cu anii. 

„Nu mi-e frică de bau-bau” se aude pe fundalul clasei. Copiii desenează aplecați peste caiete. Din când în când caută aprobarea Andreei, psihologa de la „Salvați copiii”. „Aici era mami cu bagajul când a venit acasă?”, o întreabă pe Maria, o fetiță înăltuță, cu un păr lung și ondulat prins în coadă.

– „Da!”

– „Bravo!”

O mângâie pe creștet după ce mai aruncă o privire la desenul care o înfățișează pe mama, pe ea și pe cățelușa lor Mașa, și merge mai departe.

În clasa organizată în școala gimnazială „Mihai Viteazul” din Târgoviște se adună la activități, pe timpul verii, copiii cu părinții plecați în străinătate. Pentru o mică parte dintre ei mica vacanță mare se învârte în jurul evenimentului suprem al venirii acasă a părinților.

48%

dintre părinții chestionați de Salvați Copiii la începutul verii spuneau că vor să vină acasă, 36% nu luaseră o decizie și restul au spus că nu pot veni.

„Nu-i dau voie Mariei să-mi simtă dorul”

E ora prânzului și azi copiii primesc câte un Happy meal de la Mc. Se adună cu toții în jurul mesei și se uită la cartonașele cu fotbalistele de la Campionatul Mondial pe care le-au primit în meniu. Fac schimb între ei fără prea mare entuziasm.

Dana Zoe, coordonatoarea centrului îi duce spre o discuție despre aplicațiile pe care le folosesc. „Păi, tu ai voie să ai TikTok?”, îl întreabă pe un băiețel care se oferă să-i fie ghid în lumea tehnologiei. „Nu. Dar are și bunica!” Răspunsul lui aduce și mai multă veselie la masă.

Apare în ușă mama Mariei. Fata se ridică și fuge repede spre ea pentru o îmbrățișare. Mama o mângâie duios și se uită pe desenele și decupajele fetei. „Pot să le iau?”, o întreabă pe coordonatoarea centrului. Dulci amintiri pentru pus pe frigiderul din Viena, unde lucrează și locuiește de 12 ani.

Maria și mama sa, Alina

A venit în țară pentru o săptămână, pentru onomastica fetei. Caută să vină cât de des, zborul e scurt și femeia spune că nu se mai uită la bani. „Când este vorba de ea, timpul se oprește, indiferent ce este. Pun stop 5-10 minute, vorbesc cu ea, nu o grăbesc, să-i spun că mami are treabă, mami e la muncă, nu! Eu nu-i dau voie Mariei să-mi simtă dorul, nu-i dau voie să-mi simtă lipsa aia…”, povestește Alina Irina Curt.

Tânăra de 33 de ani lucrează la o firmă de curățenie în capitala Austriei. Când a plecat avea doar 22 de ani. Întâi a lucrat la o fabrică de ciocolată până când, de la stat în picioare, a făcut spondiloză, apoi s-a angajat la o cafenea și acolo la cunoscut pe tatăl Mariei. A venit și a născut în România, iar relația lor nu a funcționat. „Am rămas prieteni. Eu lucrez azi cu fosta mea cumnată”, explică femeia relațiile de azi.

Când a plecat din nou în Austria, Maria avea doi ani și a lăsat-o în grija bunicilor. „Nu vreau să-mi aduc aminte de clipele alea. Mi-a fost foarte greu. Sun tot timpul acasă, dimineața, la prânz, seara, nu contează la ce oră și întreb: Maria? Poate Maria este afară la joacă, dar singurul lucru care este – Maria! Ăsta e singurul cuvânt care îl scot prima oară. Unde este, ce face, dacă a mâncat, dacă este bine”, spune femeia.

Alina, mama Mariei

Psihologii atrag atenția la importanța întâlnirii față în față, ca cei mici să-i și vadă pe părinți  cât de des se poate, inclusiv pe aplicații care permit apelurile video. Mai mult, spun că nu este suficient doar să țină legătura prin telefon și să le trimită bani, ci și să se implice activ în viața lor, să țină legătura cu profesorii și prietenii lor.

„Mașa n-a mai mâncat când a plecat mama”

O mogâldeață albă de cățel sare din brațele bunicii care a ieșit la socializare cu alți vecini în fața blocului. Suntem în zona Șerpărie din Târgoviște, cartier cunoscut pentru condițiile grele de trai ale locatarilor. În ultimii ani însă zona a fost curățată și a căpătat o altă față. Urcăm după Maria care aproape țopăie pe scări și mama ei care a venit acasă.

Cățelul e Mașa, cel din desenul Mariei, prietenul ei cu care împarte timpul de joacă, dar și tristețea atunci când pleacă mama.

„Când a venit, cățelușa mea Mașa era prima. Și ceea ce m-a emoționat pe mine nu e că a venit mama, ci de Mașa, că ea stătea mereu pe lângă ea și mi-e milă… Și într-o zi, când a plecat mami, ea n-a mai mâncat și mi-a fost foarte milă de ea. Și de atunci vreau să mă joc cu ea când pleacă mami, nu mă duc cu ei la aeroport, vreau să rămân cu Mașa, ca să nu-i simtă lipsa… Că nu mai vreau să trec prin ce a trecut Mașa…”, povestește fetița.

Cu zâmbetul până la urechi, o ascultă pe mama când face programul zilei:

– Păpăm, apoi ne odihnim puțin și mergem la film…- Barbie?, întreabă rugător.- Da!

Are tricou cu Barbie, papuci cu Barbie, un flamingo de pluș roz și culoarea ei preferată e tot roz. „Îmi place de Barbie că e o cochetă”, spune fetița. Cât despre venirea mamei, asta i-a adus o mare bucurie: „Mă simt așa bine că nici nu zici că sunt reală, zici că plutesc pe un nor…”

Povestește că n-are nicio restricție în a-și suna sau ai scrie mamei, de pe telefonul ei sau al bunicii. E printre norocoși.

Reîntâlnirea după patru ani cu mama

În urmă cu zece ani, când abia se înființa centrul de la Târgoviște, comunicarea cu părinții se făcea și de la calculatoarele desktop din școală. Tehnologia le permite acum părinților să-și sune copiii oricând vor, dar nu se întâmplă întotdeauna. Și chiar dacă se aud la telefon sau pe FaceTime din când în când, conectarea în persoană este un proces greu.

Dana Zoe își amintește de un episod recent care a impresionat-o până la lacrimi: o mamă care a venit să-și vadă copilul pentru prima dată după patru ani: „Au rămas blocați, se uitau unul la altul, n-au scos un sunet, n-au schițat un gest. «A venit mama», ziceam și el doar se uita la ea, era împietrit. I-am zis mamei să meargă să-l ia în brațe.”

Este greu momentul reîntâlnirii, dar Dana Zoe crede că sunt totuși esențiale aceste întâlniri: „Atunci mama a început să plângă într-un colț, «L-am pierdut, l-am pierdut!» «Nu, l-ați câștigat că ați venit acasă!» A fost cel mai emoționant caz de întâlnire după patru ani. Copilul avea zece ani.”

„Cei mai fericiți, numără zilele”

În preajma venirii părinților, copiii își schimbă comportamentul. „Cei mai fericiți, cei mai veseli, povestesc, își fac fel de fel de vise, planuri, caiețele cu desene, floricele, și în relația cu ceilalți e alta. Dacă la început sunt izolați, a plecat mama, trecem prin fel de fel de stări, sunt apatici, se simt abandonați, apoi devin euforici, nerăbdători, ne spun zi de zi că vine mama, încep să numere zilele”, povestește Dana Zoe.

Înainte ca părintele să plece din nou la muncă, merge cu copilul la consiliere, fiindcă el trebuie obișnuit din nou cu plecarea. Să discute deschis cu fetița ei încearcă și Alina, au stabilit diferite registre ale discuției: „ca prietenele” sau „ca mama și fiica”. 

– Ea trebuie să știe știe că sunt bine și sunt sănătoasă, îi spune Alina psihologăi de la „Salvați Copiii” care a venit în vizită.- Da, dacă sunteți…- Sunt momente în care mai cădem, că suntem oameni.- Asta puteți să-i spuneți exact așa, că ea va înțelege perfect că aveți nevoie de spațiu, poate de un pic de discuție cu ea, că sunt sigură că vă alină copilul.- E singura mea baterie…- Nu trebuie să fiți doar stană de piatră mereu…

Dar Alina spune că încearcă să se țină tare și să nu plângă de față cu Maria. „E un copil foarte cuminte, îi place școala și am pentru ce să mă zbat ca ea să ajungă mai sus decât mine. Ea este singura, cum să vă zic, singurul țel în viața asta, alt țel nu cred că mai am…”  

Nu știm exact câți copii români nu au părinții lângă ei

De ani de zile de când românii pleacă din țară definitiv – 50.000 doar anul trecut, potrivit Institutului Național de Statistică – s-a redefinit și noțiunea de familie pentru sute de mii de copii care își văd părinții doar o dată pe an în persoană, alteori și mai rar. Familii de vacanță.

Câți copii sunt mai exact în această situație? E o întrebare pentru care statisticile oficiale nu vin cu un răspuns exact:

– 75.000, spune Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului;- 160.000, dădeau ca număr inspectoratele școlare;- peste 530.000 estima Organizația „Salvați Copiii”, incluzând și părinții care fac munci sezoniere, adică pleacă câteva luni pe an.

„Credem că ar trebui să ne îngrijorăm la nivelul societății pentru că acești copii nu au un model familial aproape, nu au modelul parental lângă ei și va fi greu pentru ei când își vor construi propria familie, că nu vor ști ce să facă în rolul de mamă sau tată”, crede Anca Stamin, coordonatoare de programe în „Salvați Copiii”, din experiența celor 15 ani de proiecte țintite pentru această categorie.

Ce a mai observat de-a lungul timpul, ca o consecință a plecării părinților, este scăderea încrederii în sine: „Copilul se întreabă de ce i s-a întâmplat lui, de ce colegul meu are ambii părinți? În lipsa încrederii în sine, dacă ea se perpetuează, e clar că și ca adult o să pornească cu un handicap și în ceea ce privește integrarea pe piața muncii, dar și în întemeierea unei familii. Apoi, și lipsa empatiei e o consecință care poate să apară pe termen lung, fiindcă ei nu au cu cine vorbi, nu se simt înțeleși și atunci la rândul lor le e greu să-i înțeleagă pe alții”.