România sprijină populația civilă din Fâșia Gaza prin donarea de produse alimentare şi articole de cazare – decizie CNSU

România sprijină populația civilă din Fâșia Gaza prin donarea de produse alimentare şi articole de cazare – decizie CNSU

România va acorda sprijin umanitar civililor din Fâșia Gaza, ce constă în alimente și articole de cazarmament, potrivit unei hotărâri luate joi seară, 19 octombrie, de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), citată de News.ro.

„Având în vedere situaţia de securitate din Orientul Mijlociu, care a generat şi o criză umanitară în Fâşia Gaza, statul român a întreprins măsuri de monitorizare continue, pentru a oferi sprijin populaţiei civile afectate”, a transmis joi seară Guvernul, într-un comunicat de presă.

Potrivit Executivului, premierul Marcel Ciolacu, la propunerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a convocat azi, în sistem hibrid, CNSU.

Potrivit documentului, prin hotărârea nou adoptată se acordă asistenţă internaţională, cu titlu gratuit, pentru civilii din Fâşia Gaza, ce constă în produse alimentare şi articole de cazarmament, puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. 

Astfel, România va trimite în Fâșia Gaza peste 230 de tone de produse, constând în conserve, orez, zahar, ulei, faină, dar şi paturi, saltele, corturi şi alte obiecte necesare şi apă.

„Transportul produselor se va realiza cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, pe cale aeriană, prin asistenţa umanitară europeană, respectiv a organizaţiilor internaţionale implicate”, precizează Guvernul.

Confruntările armate dintre Israel și gruparea teroristă Hamas au început pe 7 octombrie, când Hamas a lansat atacul-surpriză asupra Israelului, care a ucis 1.300 de oameni. Israelul a ripostat atacând aproximativ 5.000 de ținte ale grupării teoriste din Fâșia Gaza. De când Israelul bombardează Fâșia Gaza, au murit aproape 3.500 de palestinieni și alți 12.000 au fost răniți în Fâșia Gaza, a anunțat miercuri, 18 octombrie, ministerul palestinian al sănătății.

Recent, un oficial palestianian de rang înalt a avertizat că Fâșia Gaza se află în pragul unui „dezastru umanitar total”. Marți, 17 octombrie, spitalulal-Ahli al-Arabi din Gaza a fost lovit de o rachetă care a provocat sute de morți și pentru care Israel și partea palestiniană se acuză reciproc.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *