România vrea să atragă investiții de 15 miliarde de euro din Qatar. Marcel Ciolacu, vizită oficială în țările arabe

România vrea să atragă investiții de 15 miliarde de euro din Qatar. Marcel Ciolacu, vizită oficială în țările arabe

Premierul Marcel Ciolacu a început marți, 16 aprilie, o vizită de trei zile în Qatar și în Emiratele Arabe Unite, unde va avea întâlniri oficiale, întâlniri cu oameni de afaceri și cu reprezentanții comunității de români, alături de 6 miniștri.

„Am o vizită în Qatar şi e corect să am această vizită, ştim foarte bine implicarea acestui stat pentru salvarea românilor din Fâşia Gaza, a fost o implicare directă şi nu e prima oară când trimit aceste mulţumiri. Ştim foarte bine, gazul lichefiat care vine din Qatar şi vor fi şi discuţii economice”, a spus șeful Executivului săptămâna trecută.

El a adăugat că va merge şi în Emiratele Arabe Unite. „Va fi o vizită foarte scurtă. Vor fi foarte multe discuţii pe dezvoltare şi Portul Constanţa, posibil să avem o discuţie şi despre Tarom, despre Aeroportul Bucureşti”, a afirmat Ciolacu.

Dezvoltarea în România a unor proiecte de investiții în valoare de 15 miliarde de euro este pe agenda discuțiilor din Qatar, între 16 și 17 aprilie.

„Statul Qatar este un partener comercial important al României în regiunea Golfului, iar atragerea de investiții în valoare de 15 miliarde de euro va contribui la consolidarea colaborării noastre economice și politice. Avem proiecte clare și mature pentru investitorii din Qatar”, a susținut Ciolacu într-un comunicat postat de Guvernul României în ziua plecării în țările arabe.

Șeful Executivului este însoțit în Golful Persic de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrul de Externe, Luminița Odobescu, ministrul Economiei, Radu Oprea, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, președinte ANCOM, Valeriu Zgonea, președinte ANSVSA, Alexandru Bociu, președintele Hidroelectrica, Karoly Borbely, și directorul Portului Constanța, Mihai Teodorescu.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *