Roua, fiica lui Mihai Morar, își face debutul pe marile ecrane la doar 4 ani: „A trebuit să semnez pe 100 de ani”

Roua, fiica lui Mihai Morar, își face debutul pe marile ecrane la doar 4 ani: „A trebuit să semnez pe 100 de ani”

Mihai Morar este foarte mândru de cele trei fete ale sale, iar mezina familiei, în vârstă de doar 4 ani, va apărea în primul ei film. Roua va fi prezentă în pelicula pe care Mirela Retegan o va lansa la începutul anului 2024 pe marile ecrane.

La doar 4 anișori, Roua își face debutul în actorie. Fata cea mică a lui Mihai Morar va apărea în filmul pe care Mirela Retegan, fondatoarea „Gașca Zurli”, îl va lansa pe marile erane la începutul anului viitor.

Prezentatorul de la Radio ZU a fost nevoit să cedeze drepturile de autor pe o perioadă de 100 de ani. De asemenea, el a precizat într-un interviu pentru ego.ro că nu își influențează copiii în niciun fel când vine vorba despre carieră, ci doar le susține pe cele trei fetițe în ceea ce ele își doresc să facă.

„Ea o să hotărască asta. Nu ține de mine. Eu sunt doar tatăl ei, atâta tot. Apare în filmul Zurli. Dar apare fără casting. A apărut fără casting, a fost special guest star ca să zic așa. A trebuit să semnez acord de participare sau cum se numește și cedarea drepturilor de autor pe 100 de ani”, a povestit Mihai Morar, completând că, deși nu o consideră actriță pentru apariția ei în filmul Zurli, Roua s-a descurcat impecabil pe platoul de filmare: „La filmări i-a ieșit din prima. Dar nu poți să zici că este un debut cinematografic, ea și-a jucat propriul rol”.

„Acasă nu vrea tot timpul să o filmăm”

Mihai Morar obișnuiește să publice pe rețelele de socializare filmări amuzante cu fiica lui cea mică, Roua. Micuței nu-i place să fie mereu filmată, astfel că tatăl ei îi respectă decizia. „Acasă nu vrea tot timpul să o filmăm. Nu vrea să fie filmată tot timpul. Sunt lucruri pe care le acceptă să le împărtășească și sunt lucruri pe care le ține doar pentru pereții casei.”

„Fiecare copil e diferit, e unic”

Între Roua și surorile ei mai mari, Mara și Cezara, există o diferență colosală. Prezentatorul a vorbit despre diferențele care există între cele trei fete ale sale.

„Fiecare copil e diferit, e unic. Sunt zodii diferite, ani diferiți, generații diferite, tot ce vrei tu. E totuși o generație între fetele mari și Roua și se vede asta. Pe de altă parte, mi se pare că ea sare cumva niște etape și ăsta este un fel de sindrom, dar nu în sensul rău, al fratelui mai mic, care întotdeauna vrea să facă ceea ce vede la frații mai mari. Ea deja ascultă muzica pe care o ascultă fetele, se uită la seriale la care se uită fetele. E în momentul ăsta între despărțirea de desene animate și serialele astea pentru preadolescenți”.

„Viața cu fete este minunată. Ele sunt protective, ele sunt empatice. Nu știu cum e cu băieți“

Vedeta a declarat în cadrul unui interviu că viața lui cu trei fete este foarte frumoasă și nu știe cum ar fi fost să aibă și băiat. Mihai Morar spune despre fetițele sale că sunt foarte empatice și protective. „Sunt trântor dacă pot să zic așa sau rege, nu știu cum să zic. Cred că binecuvântat, așa se numește. Viața cu fete este minunată. Ele sunt protective, ele sunt empatice. Nu știu cum e cu băieți, că nu am avut. Fetele au și spiritul acesta matern și simțul acesta al ordinii, al curățeniei, al organizării. E bine cu fete în casă, e minunat”, a spus Mihai Morar pentru ego.ro, într-un interviu mai vechi.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *