Kylian Mbappe, pus la zid de francezi 

Rmag Breaking News

Au trecut vremurile când presa din Hexagon, fostele glorii ale balonului rotund din Franța și numeroșii suporteri ai PSG se întreceau care să facă din osanale o statuie pentru internaționalul Kylian Mbappe.

Este adevărat că din 2017, anul în care a ajuns la Paris, Mbappe a fost omul nr.1 al colosului creat de miliardele de euro ale șeicilor din Qatar. De foarte multe ori, golurile sale au fost cele ale victoriei sau au contribuit la obținerea unor rezultate favorabile. Și la fel au stat lucrurile inclusiv la echipa națională.

Dacă jucătorul Kylian Mbappe era ca o instituție pentru fotbalul francez, omul Mbappe nu a fost niciodată la fel, între el și colegii de vestiar de la PSG creându-se numeroase animozități, inclusiv cu alte staruri, precum Leo Messi sau Neymar. Aflat la final de contract în această vară, el a respins toate eforturile financiare halucinante ale PSG de a-l convinge să rămână și va pleca la Real Madrid, la parametri zero.

Din păcate, probabil cu gândul numai la EURO 2024 și la transferul pe Santiago Bernabeu, evoluțiile din ultimele săptămâni ale lui Mbappe au fost ca de la cer la pământ ca diferență, în sens negativ. Multă indolență, lipsă de implicare în joc, certuri cu antrenorul Luis Enrique și colegii de vestiar au fost semnele care au marcat atitudinea de joasă factură a unui jucător îmbrăcat în aur cât a stat la Paris. În meciul cu Barcelona, pierdut acasă de PSG în turul sferturilor de finală din Champions, League Mbappe a făcut figurație și fostul internațional francez Christophe Dugarry nu a a mai rezistat și pur și simplu l-a pus la zid, potrivit RMC Sports.

„Nu s-a ridicat la înălțime, iar asta se întâmplă de câteva săptămâni, din păcate. Nu vreau să-l atac, deoarece toată lumea a văzut meciul. N-am chef să atac prestația lamentabilă a lui Kylian Mbappe. Am chef să mă iau de persoana Mbappe, care a arătat cea mai proastă atitudine pe care o poate avea un fotbalist de nivel înalt. Nu vorbesc de un jucător de nivelul său, ci de un jucător de nivel înalt.

Ai dreptul să ratezi pase, să ai meciuri mai puțin reușite. Dar comportamentul, atitudinea acestui băiat este scandaloasă. Este lipsă de respect, o înșelătorie pentru suporteri, pentru colegi, pentru oamenii care au încredere în tine de atâta timp, oamenii care te plătesc. Un sfert de finală pe care se presupune că vrei să-l câștigi. Dar îți bați joc de competiție. Atitudinea arătată este de o rușine absolută”.

 

 

The post Kylian Mbappe, pus la zid de francezi  appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *