Rusia a anunțat retragerea totală a trupelor din Nagorno-Karabah. Militarii Moscovei nu au intervenit în timpul blocadei azere din 2022 și nici în timpul ofensivei-fulger din 2023

Rusia a anunțat retragerea totală a trupelor din Nagorno-Karabah. Militarii Moscovei nu au intervenit în timpul blocadei azere din 2022 și nici în timpul ofensivei-fulger din 2023

Rusia își va retrage toate cele circa 2.000 trupe din regiunea Nagorno-Karabah a Azerbaidjanului, a fost anunțul surprinzător al Kremlinului, miercuri, la doar șase luni de când acestea au supravegheat exodul forțat al populației armene din regiune, relatează Politico.

 

Trupele rusești se retrag din Nagorno-Karabah

 

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat retragerea, miercuri, pentru agenția rusă de presă TASS.

În baza acordului de încetare a focului pe care l-au semnat Azerbaidjan și Armenia în 2020, în regiune au staționat 1.960 de soldați ruși. Aceștia au avut un mandat de menținere a păcii cel puțin până la sfârșitul anului 2025, dar Moscova își redirecționează resursele către războiul din Ucraina.

Regiunea se află între frontierele recunoscute internațional ale Azerbaidjanului, dar în urma războiului izbucnit după destrămarea URSS a fost guvernată de populația majoritar armeană. Azerii au recuperat părți importante din regiune în războiul de șase săptămâni din 2020. În septembrie 2023, armata azeră a lansat o ofensivă fulger împotriva republicii autoproclamate și au obținut controlul deplin.

 

Trupele Rusiei nu interveniseră în timpul blocadei azere din 2022 și nici în timpul ofensivei din 2023

 

Contingentul militar rusesc nu a intervenit nici în decembrie 2022, când azerii au blocat liniile de aprovizionare a regiunii și au provocat o criză umanitară, și nici în timpul ofensivei din septembrie 2023. Toți cei 100.000 de armeni care trăiau în Nagorno-Karabah au fost forțați să își părăsească locuințele.

În decembrie, șeful Statului major al armatei ruse, Valery Gherasimov, declara: „Contingentul nostru militar continuă să îndeplinească sarcini ca garant al posibilității de a construi o viață pașnică și de întoarcere a rezidenților în regiune”.

Chiar și așa, nu a fost instituit niciun mecanism care să permită revenirea armenilor în Nagorno-Karbah, sau Arțah, cum numesc armenii regiunea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *