Rusia a dat înapoi patru copii răpiți din Ucraina, după negocieri secrete. Cel mai mic dintre ei are 2 ani

Rusia a dat înapoi patru copii răpiți din Ucraina, după negocieri secrete. Cel mai mic dintre ei are 2 ani

Rusia a fost de acord să returneze familiilor lor patru copii ucraineni, ca parte a unui acord secret negociat de Qatar. Cel mai mic are doi ani, iar cel mai mare 17, relatează BBC.

Repatrierea face parte dintr-o schemă-pilot de returnare a mai multor mii de copii luați de Rusia, în urma invaziei pe scară largă a Ucrainei, anul trecut.

Ucraina spune că a identificat 20.000 de copii despre care pretinde că au fost răpiți de Rusia. Cu toate acestea, numărul celor deportați este considerat a fi mult mai mare.

Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pentru președintele rus Vladimir Putin în martie, acuzându-l pe acesta și pe comisarul său pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, de deportarea ilegală a copiilor ucraineni. Rusia a insistat că motivele sale au fost pur umanitare, susținând că a evacuat sute de mii de copii ucraineni pentru a-i proteja de pericol, oficialii de rang înalt contestând rechizitoriul.

Întoarcerea celor patru copii e testul unei scheme numită Mecanismul qatarez, la care a lucrat Qatar, după ce a condus discuțiile cu Moscova și Kievul, a declarat agențiilor de presă un diplomat care a cerut să rămână anonim, din cauza sensibilității subiectului. Se speră că vor urma noi repatrieri, dacă prima va avea succes, au adăugat ei.

Un băiețel ucrainean s-a reunit cu bunica lui. În dreapta, comisarul rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova. Foto: Ministerul Afacerilor Externe Qatar

Scoaterea copiilor din Rusia nu a fost simplă. În cel puțin un caz, un copil a trebuit să călătorească acasă prin Estonia, Letonia, Lituania și Polonia.

Unul dintre cei patru copii care a fost înapoiat familiei, un copil de șapte ani, s-a reunit vineri cu bunica și a ajuns luni în Ucraina.

Ceilalți trei copii, reuniți și ei cu familiile lor, sunt așteptați să sosească în Ucraina cel mai târziu marți.

Ei se numără printre miile de copii ucraineni despre care Kievul spune că au fost separați cu forța de familiile lor, duși peste graniță în Rusia și s-au confruntat cu un efort activ de a le șterge identitatea ucraineană.

BBC a descoperit anterior că copiilor ucraineni din Rusia li s-a spus frecvent că nu există nimic în țara lor la care să se întoarcă și au fost supuși, în diferite grade, unei educații rusești „patriotice”. În unele cazuri, familiile ucrainene au fost forțate să facă călătorii obositoare în Rusia pentru a-și aduce copiii înapoi.

Se crede că până acum doar aproximativ 400 de copii ucraineni s-au întors, înainte ca Qatar să mediază întoarcerea celor patru.

Foto: Ministerul Afacerilor Externe Qatar

„Vor să separe copiii de familiile lor biologice, să rusifice acești copii, să-i ascundă și să-i transfere într-un alt grup etnic”, a declarat anterior pentru BBC Daria Gerasimciuk, consilier al președintelui ucrainean pentru drepturile copilului și reabilitare.

Munca de reunire a copiilor cu familiile lor va continua, a spus doamna Maria Lvova-Belova, într-o postare pe canalul său Telegram, citându-l pe președintele Putin: „Nu am fost niciodată împotriva reunirii copiilor cu familiile lor”. Rusia ar ajuta, de asemenea, la plata costurilor de transport și cazare și, acolo unde este necesar, va efectua analize ADN, a adăugat ea.

We express our gratitude to #Russia & #Ukraine for their commitment to the successful reunification of Ukrainian kids with their families. #Qatar will continue its mediation efforts in this context & others, in line with its principles towards conflict resolution & peace-making. pic.twitter.com/9BTI1fvqmH
— لولوة الخاطر Lolwah Alkhater (@Lolwah_Alkhater) October 16, 2023

Ministra qatareză Lolwah Al Khater a confirmat medierea, într-o declarație, numind repatrierea „doar un prim pas”. „Suntem încurajați de angajamentul și deschiderea demonstrate de ambele părți de-a lungul procesului, care sperăm sincer să conducă la mai multe inițiative menite să reducă tensiunile și să construiască încrederea între cele două părți”, a adăugat ea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *