Rusia confirmă că a purtat discuții secrete cu SUA și UE înaintea războiului-fulger din Nagorno-Karabah

Rusia confirmă că a purtat discuții secrete cu SUA și UE înaintea războiului-fulger din Nagorno-Karabah

Diplomați de rang înalt din Rusia, Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană s-au întâlnit în secret în ajunul campaniei fulgerătoare a Azerbaidjanului de recucerire a enclavei Nagorno-Karabah, aflată în centrul unei dispute cu Armenia, a confirmat miercuri, 4 octombrie, Kremlinul, potrivit The Moscow Times.

Ediția europeană a publicației Politico a relatat miercuri că discuțiile dintre SUA, UE și Rusia privind presiunile exercitate asupra Azerbaidjanului pentru a pune capăt blocadei sale de nouă luni asupra Nagorno-Karabahului au avut loc pe 17 septembrie, la Istanbul.

Două zile mai târziu, forțele din Azerbaidjan au lansat o ofensivă „antiteroristă” ultrarapidă, de două zile, declanșând dizolvarea Nagorno-Karabahului ca stat separatist nerecunoscut și exodul în masă al etnicilor armeni către Armenia.

„Anumite contacte privind Karabahul au avut loc într-adevăr”, le-a spus miercuri reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Nu a fost exact așa cum a fost descris (în articolul publicat de Politico Europe, n.r.). Există multe inexactități și greșeli în acest material”, a adăugat Peskov, fără a da mai multe detalii.

Anterior în cursul zilei de miercuri, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, caracterizase întâlnirea drept un „schimb obișnuit de opinii”.

„Nu a existat nimic secret în legătură cu această întâlnire”, a declarat Zaharova în fața presei, precizând că Moscova a fost abordată de către Washington și Bruxelles. „Acum vom vedea cum va prezenta asta Occidentul”, a mai spus purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse.

Ea a confirmat că Igor Khovaiev, reprezentantul special al Ministerului rus de Externe pentru normalizarea relațiilor dintre Armenia și Azerbaidjan, a fost trimisul Moscovei la discuțiile cu SUA și UE.

Statele Unite l-au trimis pe Louis Bono, consilier principal pentru negocierile din Caucaz, în timp ce Uniunea Europeană l-a trimis pe reprezentantul său pentru această regiune, Toivo Klaar, potrivit Politico.

Astfel de întâlniri au devenit rare în cele 19 luni după ce Rusia a invadat Ucraina și a suportat tirul sancțiunilor occidentale, căzând în izolare diplomatică.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *