Șapte indieni veniți ca turiști în Rusia au fost trimiși pe frontul din Ucraina. „Agentul ne-a cerut bani și apoi a dispărut”

Șapte indieni veniți ca turiști în Rusia au fost trimiși pe frontul din Ucraina. „Agentul ne-a cerut bani și apoi a dispărut”

Cei șapte cetățeni indieni au înregistrat un mesaj video în care au spus că au fost forțați să participe la războiul cu Ucraina de partea Rusiei, după ce au sosit în această țară ca turiști, la sfârșitul lui decembrie 2023, relatează postul indian NDTV, citat de Radio Liberty . 

În timp ce se aflau în Rusia, agentul de turism le-ar fi oferit să viziteze și Belarus, iar indienii au fost de acord. 

„Nu știam că avem nevoie de viză. Când am ajuns în Belarus, agentul ne-a cerut bani și apoi a dispărut”, spune unul dintre bărbații din videoclip.

Potrivit acestora, la sosirea în Belarus au fost reţinuţi de poliţia locală și predaţi autorităţilor ruse, care i-au forțat să semneze documente în limba rusă, fără a le asigura un interpret.

Ulterior, cetățenii indieni au fost obligați timp de 15 zile să urmeze un antrenament militar, iar mai apoi au fost trimiși într-un „loc în care este război”. 

Asta după ce turiștilor indieni li s-a spus că alternativa la serviciul militar ar putea fi o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani. 

Indienii transformați din turiști în militari „ruși” au mai transmis că „pot fi trimiși în orice moment să participe la ostilități”.

India încearcă să-și readucă acasă cetățenii înrolați în armata rusă

În februarie 2024, autoritățile indiene au anunțat că încearcă să aducă acasă aproximativ 20 de cetățeni ai țării care au ajuns în armata rusă. 

The Moscow Times scrie că acești cetățeni indieni ar fi putut veni în Rusia nu ca turiști, ci ca „personal de sprijin sau asistenți”, în funcții de non-combatanți, ademeniți cu salarii de 1.200 de dolari.

Potrivit publicației ruse, mai multor cetățeni indieni li s-ar fi oferit să lucreze la Moscova, dar după sosirea în Rusia au fost trimiși într-un centru de pregătire militară.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *