Sărbătoare 1 noiembrie – Zi cu însemnătate deosebită în calendarul ortodox

Sărbătoare 1 noiembrie – Zi cu însemnătate deosebită în calendarul ortodox

OrtodoxeSf. doctori fără de arginţi şi făcători de minuni Cosma şi Damian, cei din Asia

Greco-catoliceSf. m. Cosma şi Damian, doctori fără plată

Romano-catoliceToţi Sfinţii

Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 1 noiembrie.

Sfinţii Cosma şi Damian erau fraţi, de neam din Asia, având tată păgân şi mamă creştină, pe nume Teodotia. Rămasă văduvă, mama lor le-a dat o educaţie creştină desăvârşită. Şi pentru că au trăit în temeiul Sfintei Scripturi, s-au făcut ca doi luminători, strălucind pe pământ cu faptele cele bune.

Cei doi fraţi duceau o viaţă desăvârşită şi pentru acest lucru au primit de la Dumnezeu darul tămăduirii, dând sănătate sufletelor şi trupurilor, vindecând tot felul de boli, tămăduind toate neputinţele şi izgonind duhurile cele viclene.

Darurile taumaturgice ieşite din comun şi faptul că vindecau fără să primească ceva în schimb – după porunca lui Hristos: “În dar aţi luat, în dar să daţi” (Matei 10, 8) – le-a adus titulatura de “doctori fără de arginţi”. Au plecat la Domnul cu pace şi în dreaptă credinţă.

Dar nu numai în viaţa lor, ci şi după moarte s-au preamărit prin felurite minuni, pentru care sunt pomeniţi de Biserică, ca nişte calzi folositori şi doctori, apărători ai sufletelor şi trupurilor noastre. (sursă: vol. “Vieţile Sfinţilor”) 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *