OrtodoxeSf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului
Greco-catoliceSf. aep. Chiril al Ierusalimului
Romano-catoliceSf. Ciril din Ierusalim, ep. înv.
Sfântul Ierarh Chiril, arhiepiscop al Ierusalimului (351-386), este pomenit în calendarul creştin ortodox la 18 martie.
S-a născut la Ierusalim, din părinţi drept-credincioşi şi a crescut, de asemenea, în dreapta credinţă.
A intrat de tânăr în monahism, în vremea împăratului Constantin cel Mare (306-337).
După Maxim, arhiepiscopul Ierusalimului (333-350), care a trecut la Domnul, a urmat în scaunul episcopal Sfântul Chiril. În această calitate s-a arătat un puternic apărător al dreptei credinţe în faţa marilor tulburări provocate de ereziile preotului Arie, ale lui Macedonie şi ale lui Manent.
Pentru aceasta era urât de arhiereii eretici, între care se afla şi Acachie, arhiepiscopul Cezareei Palestinei.
Din cauza conflictului avut cu acest ierarh al Cezareei, declarat eretic arian de un sinod care s-a ţinut la Sardica, Sfântul Chiril a fost exilat.
Decizia a fost luată de împăratul Constanţiu (337-361), prieten al arhiepiscopului Acachie, sub pretextul că Sfântul Chiril a vândut bunurile Bisericii pe care o păstorea, pentru a-i ajuta pe săraci într-o perioadă de foamete.
În vremea în care Sfântul Chiril a fost arhiepiscop s-a arătat în Ierusalim un semn minunat pe cer. Într-o dimineaţă, semnul Crucii a strălucit cu putere deasupra Golgotei mult mai mult decât soarele şi s-a tot întins, ajungând până la muntele Eleonului.
Când a venit la conducerea imperiului împăratul Iulian Apostatul, în 361, exilul episcopilor a fost ridicat şi Sfântul Chiril a revenit pe scaunul din Ierusalim. A fost însă din nou exilat de împăratul Valens (care avea simpatii ariene).
A participat la cel de-al doilea Sinod ecumenic de la Constantinopol (381), unde a condamnat împreună cu ceilalţi sinodali erezia lui Macedonie. La acest sinod s-a definitivat Simbolul de credinţă (Crezul).
Sfântul Chiril a fost izgonit din scaunul episcopal pentru dreapta credinţă de trei ori. S-a întors la Ierusalim în vremea împăratului Teodosie cel Mare (379-395) şi a rămas până la sfârşitul vieţii, bine păstorind Biserica lui Hristos.
